Doru POPOVICI

Dacă după prima etapă în Europa League mă bântuiau entuziasmul şi optimismul, acum, după ce am reuşit rarisima performanţă de a înscrie 0 (zero) goluri în 360 de minute plus prelungirile, încep să am serioase îndoieli că merităm iarba proaspătă, de primăvară.
Lamentabile prestaţii de alaltăieri au demonstrat că tactica otrăvirii lanurilor şi a datului foc la fântâni (dacă-i invers, nu-i nimic: şi fotbalul nostru este invers decât cel adevărat) este în continuare la putere la noi, şi nu numai, în timp ce restul lumii gândeşte şi acţionează numai ofensiv. Am văzut toate cele 4 meciuri (ştiţi reţeta: două televizoare, unul peste altul) şi trebuie să spun că m-au încercat doar sentimente de jenă şi ruşine. Mai mult, surpriza neplăcută majoră a venit tocmai de unde mă aşteptam cel mai puţin, adică de la Timişoara, ai cărei jucători păreau că s-au întâlnit pentru prima oară în viaţă chiar acolo, pe gazon, venind fiecare de la câte o nuntă la care ultimul pahar îl dăduseră pe gât cu un sfert de oră înainte de a ajunge la stadion. Iar asta se petrecea la exact două săptămâni după ce scoseseră un egal (aproape) istoric în deplasare, cu Ajax.
Jenant a jucat şi Dinamo, dominată categoric în propria-i bătătură de perfecţioniştii defensivei, grecii, care nici în visele lor cele mai luminoase nu şi-ar fi închipuit că pot sta călare pe vreo echipă, fie ea şi din Andorra ori Feroe. Iar domnul Niculescu poate a aflat acum, la 32 de ani şi la ultimul meci (păi cine-i tâmpit să-l mai bage în teren?!) că nu te aţii la bătut penalty în minutul 87, după ce ai intrat în teren în minutul 83 şi încă n-ai atins mingea.
Mai puţin penibile au fost ălea care au jucat în deplasare, Clujul şi Steaua, mai ales că au avut în faţă echipe serioase, olandeze adică. Numai că pentru a face faţă iureşului lor tradiţional ar trebui să ai şi tu vreun om, doi, capabili să le ameninţe plasele. Am văzut pe post de eventuali marcatori două panarame: un grecotei alcătuit din segmente disparate, cu o lene în el vecină cu sictirul, şi o mahubă tot letargică pentru care mingea este în continuare cel mai mare duşman. Dacă ambii vi se par fotbalişti, înjuraţi-mă pe adresa redacţiei sau pe net. Nu aveţi însă nici un argument pentru a-mi demonstra că dacă nătărării ăştia doar înalţi dau câte-un gol Ceahlăului, Oţelului şi Gloriei sunt chiar golgheteri. Sunt doar doi prostovani din categoria mălai mare şi care n-ar avea loc în nici o echipă de liga a 4-a din Olanda sau de unde vreţi dv. Cât timp speranţa de gol stă în ei, vom continua să înscriem fix câte 0 (zero) goluri în oricâte minute am juca.