Mircea Radu IACOBAN

Am un amic conferenţiar la o Universitate bucureşteană. Din când în când, este invitat să ţină prelegeri la institute de învăţământ superior din străinătate. Nu de mult, a susţinut o astfel de prelegere la Universitatea Central Europeană din Budapesta. Gazdele urmau să-i achite onorariul pentru două zile de muncă (o zi prelegerea, plus încă o zi pregătirea cursului).
La semnarea contractului, i s-au cerut două acte din România: certificatul de reşedinţă fiscală (CFR1) şi deducerea contribuţiei la asigurările sociale (E101). Pentru primul document era necesară, simplu, doar printarea paginii cu CNP-ul personal. Da – dar durează, nu se ştie de ce, două săptămâni. Trebuie depusă o cerere şi plătită taxa de 15 lei. De subliniat că amicul voia o adeverinţă care să-i îngăduie... să dea bani (impozitul pe venit) statului român; cum să-i primească ţara fără obişnuitul circ birocratic? Cererea se depune numai însoţită de fotocopia cărţii de identitate. În toată clădirea Administraţiei Financiare, nici o posibilitate de copiere. Aşa dar, începe alergătura prin oraş. Mai trebuia şi un timbru fiscal de un leu. Nicăieri de vânzare în sediul Fiscului! Altă umblătură. În fine, după trei săptămâni (!) se eliberează actul – chestie ce putea fi rezolvată pe loc, în cinci minute (în alte ţări, dai un telefon şi primeşti documentul prin poştă).
A fost, totuşi, simplu faţă de obţinerea E101. La Casa de Asigurări de Sănătate a sectorului i s-a spus că nu acolo, ci, probabil (!) la Casa Municipală se eliberează astfel de acte. Drept pentru care s-a dus în celălalt capăt al Bucureştiului, tocmai în Vitan, unde chiar atunci se băteau pensionarii pentru bilete la odihnă. Nesfârşită coadă românească; într-un târziu, ajunge la ghişeu, de unde află că nu acolo i se poate rezolva doleanţa, ci undeva, la etajul 2, unde a trebuit să se instaleze la altă coadă. Ajunge, după un ceas, la jinduita ferestruică, unde o doamnă amabilă îi cere CNP-ul, printează pagina cu contribuţiile sociale din ultimele luni şi-l trimite... la Casa Naţională de Pensii, tocmai în Piaţa Rosetti, doar acolo urmând să se finalizeze periplul birocratic. Dar numai a doua zi, fiindcă programul cu publicul s-a încheiat.
A doua zi află că a venit degeaba: adeverinţa E101 se eliberează fix în două zile pe săptămână, şi ziua „lui” fusese... ieri, adică, marţi. Revine joi, când, după alte perindări, aşteptări şi pertractări, află că... nu poate intra cu nici un chip în posesia actului, întrucât... „nu se califică”: trebuie să fie ori „persoană fizică autorizată”, ori societate comercială. Cum nu-i nici una, nici alta, n-are dreptul să primească mirifica E101. Stors de drumuri prin tot Bucureştiul, de aşteptări nesfârşite la cozi şi de tracasări la ghişee, amicul simte că-i sare muştarul: „domnilor, eu vreau să dau bani statului român, nu să primesc!” Ajunge în biroul unui director adjunct. Amabil şi prevenitor, acesta îi spune acelaşi lucru: nu se poate. Îi oferă soluţia: Universitatea bucureşteană să facă demersurile, în calitate de angajator permanent. Şi-i arată o listă cu 11 (unsprezece!) documente (copii, adeverinţe ş.m.a.) pe care Universitatea ar trebui să le depună pentru ca, într-un eventual final fericit, amicul să obţină privilegiul de a da statului român, cu titlul de contribuţie suplimentară la asigurările sociale, un procent din onorariul oferit de maghiari.
Bineînţeles că s-a lăsat păgubaş. Uimiţi şi ei, cei din Budapesta i-au dat sfatul cel bun: „plătiţi la noi”. Ceea ce s-a şi făcut, în doi timpi şi trei mişcări. Cum amicul n-o să solicite în vecii vecilor pensie de la statul maghiare, sunt bani pierduţi aiurea de noi şi însuşiţi (într-un fel, pe merit, aş zice!) de alţii.
Nu-i, desigur, unicul caz, prestaţii universitare de acest tip practicându-se frecvent şi de cine ştie când. Deci, din pricina idioţiei sistemului nostru fiscal şi a prăsirii până peste poate a birocraţiei puhave, statul român nu-i în stare să-şi colecteze veniturile ce i se oferă şi i se cuvin, cedându-le galanton maghiarilor!
Firesc, paguba tâmpă ar trebui imputată bi-ministrului Pogea.