Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 16 iul 2011 - Anul XVI, nr. 166 (4764)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9761 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6285 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Jocul de-a culoarea

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

O ţinută monocromă este, în general, ternă şi oarecum neinteresantă, deci îndrăzniţi să purtaţi haine colorate

Atunci când vine vorba de alegerea unei ţinute, multe femei optează să poarte haine albe, negre sau în nuanţe neutre pentru simplul fapt că aceasta este o variantă „sigură”. Folosirea unei palete de culori restrânse nu este o greşeală în modă, însă o astfel de ţinută este prea „cuminte” şi nu vă poate scoate în evidenţă. Secretul unei ţinute colorate perfecte, vesele şi reuşite constă în stăpânirea artei de a asorta nuanţele aşa cum trebuie. Vă oferim câteva sfaturi în acest sens, ca să nu daţi greş niciodată cu o ţinută colorată.

 

Teoria culorilor

În modă, la fel ca în artă, există două feluri de a asocia culorile. Ca în cazul oricărei combinaţii de nuanţe, baza este reprezentată de cercul cromatic, însă pentru a fi sigură că asortaţi bine culorile, trebuie să ţineţi cont de alte două elemente: camaieul şi contrastul. Cercul cromatic corespunde gradaţiei culorilor. Aşa cum am învăţat cu toţii la şcoală, culorile au fost „împărţite” în trei categorii: primare - albastru, roşu şi galben, secundare - verde, portocaliu şi violet, care rezultă din combinarea culorilor primare, şi terţiare - purpuriu, roşu stacojiu, indigo, turcoaz, vernil şi auriu, acestea fiind create prin combinarea unei culori primare şi a unei culori secundare alăturate.
Contrastul de culoare este o tehnică ce constă în asocierea a două culori care ocupă poziţii opuse în cercul cromatic, însă în domeniul modei poate fi riscant să folosiţi această tehnică. În ceea ce priveşte camaieul, această tehnică reprezintă, de fapt, asocierea de nuanţe sau de culori cu tonuri foarte apropiate (de exemplu bej cu ecru).

 

Reguli de bază pentru asortare

Culoarea hainelor este foarte importantă pentru realizarea unei ţinute perfecte, pentru că este suficient ca nuanţa unui obiect vestimentar să nu se potrivească pentru ca ansamblul să se strice. Există câteva reguli bine stabilite de stilişti, care garantează că, dacă ţineţi seama de ele, nu veţi da greş în alegerea hainelor. În primul rând, stiliştii recomandă să folosiţi culorile pentru a echilibra silueta - în alegerea vestimentaţiei se pleacă de la o culoare dominantă, care va fi pusă în evidenţă de celelalte nuanţe folosite. Evitaţi însă să purtaţi mai mult de trei culori diferite în aceeaşi ţinută, pentru că ar fi prea încărcată. Dacă vi se pare că una dintre piesele pe care doriţi să o purtaţi este prea vie, prea îndrăzneaţă, ea poate fi „temperată” cu ajutorul unei culori complementare ei.
O altă regulă este aceea de a opta pentru culori mai sobre pentru hainele purtate în partea inferioară a corpului, pentru că acestea creează impresia de subţiere.
Prin urmare, este recomandat să purtaţi pantaloni, fuste sau pantaloni scurţi în nuanţe închise, mai ales dacă partea dorsală este mai proeminentă decât v-aţi dori. În schimb, purtaţi fără restricţie bluze, topuri şi cămăşi în culori mai vii, mai îndrăzneţe şi mai deschise - acestea luminează faţa şi totodată conferă o notă de veselie ţinutei.
Apoi, aşa cum probabil ştiţi deja, albul şi negrul pot fi asociate cu orice culoare, datorită faptului că sunt considerate nonculori. În afară de acestea, griul poate fi considerată o culoare ideală, pentru că se asortează foarte bine cu o paletă largă de culori.
În fine, dar nu în cele din urmă, stiliştii ţin să reamintească faptul că accesoriile (geantă, bijuterii, curea) şi încălţămintea pot fi şi ele colorate - însă regulile privind asortarea nuanţelor se aplică şi în acest caz.

 

Tenul dictează culorile

Dacă sunteţi brunetă şi aveţi tenul mat, combinaţiile potrivite pentru dumneavoastră sunt următoarele: roz şi oranj, roşu şi negru, violet şi verde migdală, verde şi bej, vişiniu şi bej, roşu şi gri.
Doamnele şi domnişoarele cu păr brun sau şaten închis şi tenul pal pot opta pentru una dintre combinaţiile bej şi alb, bleumarin şi bej, maro şi galben, maro şi ivoriu, gri şi maron.
Dacă aveţi tenul palid şi părul blond, şaten deschis sau roşcat, stiliştii vă recomandă să purtaţi haine care să reflecte combinaţiile de culori maro ciocolată şi roşu, alb şi negru, kaki şi maro închis, maro deschis şi negru, gri şi negru, lila şi maro. Potrivit codurilor vestimentare clasice, culorile care au poziţii apropiate în cercul cromatic nu trebuie asociate. Evitaţi deci combinaţiile verde-albastru, maro şi negru, roşu şi roz, bleumarin şi negru, violet şi vişiniu, lila şi violet-lavandă.
 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Jocul de-a culoarea.
 Vizualizări articol: 481 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Jocul de-a culoarea0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei