Hummusul, deliciu din antichitate

Hummusul este un preparat care îşi face loc, încet-încet, şi în preferinţele gurmanzilor din ţara noastră. Motivul poate fi faptul că hummusul este „la modă”, dar la fel de bine este posibil ca oamenii să fi aflat deja despre beneficiile pe care le aduce sănătăţii.

Termenul „hummus” este un cuvânt arab care înseamnă „năut”. Potrivit definiţiei din DEX, hummusul este un condiment oriental sub formă de pastă din năut fiert, amestecată cu pastă de susan, usturoi, suc de lămâie şi ulei de măsline. Se poate consuma pe lipie, ca gustare, dar se foloseşte mai ales pentru condimentarea preparatelor de legume sau de carne. Practic, hummusul este un sos arăbesc preparat din boabe de năut fierte şi pasate, amestecate cu tahân - o pastă făcută din seminţe de susan, la care se adaugă ulei de măsline, zeamă de lămâie, usturoi şi sare. Năutul este o plantă din familia leguminoaselor, asemănătoare cu mazărea, care se cultivă de mii de ani în Orientul Mijlociu şi în India şi despre care se crede că era cultivat şi în Grădinile Babilonului.

 

Istorie şi origini

Locuitorii din multe regiuni din lume susţin că ţara lor este locul de origine al hummusului. Adevărul este că, din cauza faptului că hummusul se prepară de foarte mult timp, iar reţeta diferă în funcţie de zonă, originea exactă a acestui fel de mâncare s-a pierdut în negura vremii. Mai multe surse, despre care se consideră a cunoaşte în detaliu istoria preparatelor gastronomice, susţin că există o legendă potrivit căreia hummusul este unul dintre cele mai vechi mâncăruri gătite vreodată de oameni. Alţi specialişti cunosc poveşti care spun că hummusul a fost preparat pentru prima dată la curtea sultanului Saladin, în secolul 12. Originea exactă a hummusului rămâne însă un subiect destul de disputat.
În ciuda faptului că nu se cunoaşte originea exactă a preparatului, se ştie însă că năutul, ingredientul principal al acestuia, se cultiva în antichitate în zona mediteraneeană şi în Orientul Mijlociu. Este cert faptul că năutul face parte din gastronomie de mii de ani, fiind consumat în vechea Palestină, fiind una dintre primele legume cultivate în Mesopotamia, dar şi un aliment obişnuit în Roma antică. În afară de aceste date istorice, filosofii greci Platon şi Socrate au făcut în scrierile lor referiri la proprietăţile şi valoarea nutritivă a hummusului, iar arheologii au descoperit reţete străvechi pentru prepararea acestui sos.
 

Hummusul în alimentaţie

Hummusul este un preparat foarte preţios, fiind folosit în alimentaţia vegetarienilor, a lacto-vegetarienilor, dar şi a carnivorilor. Atunci când este servit ca gustare, împreună cu lipie, hummusul oferă consumatorilor proteinele de care aceştia au nevoie, având acelaşi efect nutritiv ca şi orice alte combinaţii de cereale şi legume. Potrivit nutriţioniştilor, hummusul are un conţinut bogat de fier şi vitamina C, dar include totodată cantităţi importante din vitaminele B6 şi B9. În plus, este o foarte bună sursă de proteine, fibre şi potasiu. Datorită faptului că năutul şi seminţele de susan cu care este preparat sunt şi ele elemente preţioase pentru alimentaţie, nu este de mirare că hummusul şi-a făcut renumele de delicatesă nutritivă.
Puteţi găsi hummus gata preparat la orice supermarket, însă dacă nu vă face cu ochiul cel din comerţ, îl puteţi pregăti dumneavoastră acasă. Reţete se găsesc în orice carte de bucate, dar şi pe internet. Hummusul se prepară foarte uşor, într-un timp foarte scurt şi poate fi o delicatesă dietetică dacă scoateţi uleiul de pe lista de ingrediente.

 

Reţetă de hummus

Vă prezentăm o reţetă de hummus dietetic, fără ulei şi fără pastă de susan, acesta din urmă fiind un ingredient care nu se găseşte întotdeauna în magazinele de la noi. Chiar şi fără aceste ingrediente, preparatul final va fi la fel de gustos şi de nutritiv ca şi hummusul „original”. Pentru preparare, aveţi nevoie de o conservă de 400 de grame de năut fiert şi scurs de apă (lichidul trebuie păstrat), un ardei iute jalapeno proaspăt, tocat, o jumătate de linguriţă de praf de chimion, 2 linguri de zeamă de lămâie şi trei căţei de usturoi pisaţi. Într-un blender sau într-un vas de mixer amestecaţi năutul fiert, ardeiul iute, chimionul, zeama de lămâie, usturoiul şi o lingură din lichidul în care a fost năutul. Amestecaţi ingredientele până când se formează o pastă consistentă. Dacă doriţi ca sosul să fie mai fin şi mai moale, puteţi să adăugaţi lichid din conservă, până când hummusul ajunge la consistenţa dorită.
Odată preparat, hummusul este gata de servit. Preparatul poate fi consumat întins pe pâine, pe lipie sau pe biscuiţi uşor săraţi, însă poate reprezenta şi un sos foarte gustos pentru legumele pe care le serviţi ca garnitură la un fel principal. Indiferent de modalitatea pe care o alegeţi, puteţi fi siguri că dumneavoastră şi invitaţii veţi mânca un preparat care nu este doar delicios, ci care aduce totodată şi nenumărate beneficii pentru sănătate.

 

Hummus la sandvişuri

Dacă nu vă place ideea de a servi pasta de năut ca atare, pe post de aperitiv, hummusul se poate folosi în loc de unt sau maioneză pentru a unge feliile de pâine pentru sandvişuri.