În spatele zâmbetului ei misterios, Mona Lisa ascundea un nivel crescut al colesterolului

În celebra pictură "Mona Lisa" există câteva dovezi clare care atestă faptul că modelul care a pozat pentru Leonardo Da Vinci prezenta în zona mâinilor şi a ochiului stâng câteva acumulări de acizi graşi sub piele, sugerând faptul că avea nivelul de colesterolul crescut, potrivit timesonline.co.uk.
Vito Franco, profesor de anatomie patologică la Universitatea din Palermo (Italia), susţine că a descoperit dovezi "clare" ale unor maladii - de la malformaţii ale oaselor la pietre la rinichi - de care sufereau modelele care au pozat pentru unele dintre cele mai cunoscute opere de artă din lume.
Profesorul Franco, care şi-a prezentat descoperirile în timpul Congresului european despre patologia umană, organizat de curând la Florenţa, a declarat pentru The Times că a început să analizeze capodoperele marilor pictori în urmă cu doi ani.
"Privesc operele de artă cu alţi ochi decât experţii în artă, la fel ca un matematician care ascultă muzică într-un mod diferit de un critic muzical", a declarat Vito Franco. El a analizat aproximativ 100 de opere de artă, de la sculpturi egiptene la picturi contemporane, concentrându-se însă pe operele marilor maeştri din şcoala clasică de pictură. El a descoperit că nu doar personajele aristocrate, ci şi Madonele, îngerii şi eroii mitici din aceste tablouri prezentau simptomele unor afecţiuni.
În pictura "Las Meninas" de Diego Velázquez, expusă în muzeul Prado din Madrid, Infanta Margarita, în vârstă de cinci ani, care apare însoţită de servitorii săi, la curtea regelui Philip al IV-lea, pare să fi suferit de sindromul Albright, o maladie genetică care se manifestă prin "pubertate precoce, statură scundă, fragilitate osoasă şi probleme hormonale", a explicat profesorul italian.
Eleganţa "aproape feminină" a tânărului nobil ce poartă o pălărie din catifea roşie şi o medalie din aur în tabloul "Portrait of a Young Man" de Sandro Botticelli, expus la National Gallery din Washington, se datorează degetelor sale subţiri, deosebit de lungi - acesta fiind un semn de arahnodactilie sau "boala degetelor de păianjen". Această maladie este asociată cu sindromul Marfan, o boală genetică vizibilă şi în portretul Madonnei - desenată cu un gât foarte lung - de Parmigianino, expus la galeria Uffizi din Florenţa.
Pacienţii suferind de sindromul Marfan, o maladie descoperită în premieră de medicul francez Bernard Marfan, în 1896, sunt de obicei înalţi şi slabi, cu membre disproporţionat de lungi.
O altă pictură celebră a Fecioarei Maria, intitulată "Madonna del Parto", de Piero della Francesca, o prezintă pe aceasta cu guşă, cauzată de o supradimensionare a glandei tiroide, "tipică pentru persoanele care beau apă din fântănă în anumite zone", în Evul Mediu. Această apă era săracă în iod, fapt care provoacă aceste modificări ale tiroidei.
Propria boală a lui Michelangelo, pe care profesorul Franco a diagnosticat-o ca fiind pietrele la rinichi (calculii renali), este prezentată în lucrarea "Scuola di Atene" a lui Raphael Sanzio, unde acesta apare cu genunchii foarte umflaţi. Michelangelo se plângea în ultimele sale scrisori de dureri la rinichi şi de probleme biliare.