Gabriel MANȚĂ

Se spune despre fotbaliştii devotaţi că pun capul la gheata adversarului. Cristi Chivu n-a făcut asta, dar a păţit-o chiar mai rău în etapa inaugurală a noului an. Această accidentare nu are nimic de-a face cu alte şubrezeli care i-au adus porecla de Swarovski. De loviturile cap în cap nu scapă nici un fotbalist, e pură statistică. Ca ouăle de Paşti, unul cedează, mai ales dacă e lovit mai într-o parte. Din păcate, de data asta ghinionul s-a spart în capul său, la propriu şi la figurat. Partea bună, privind necazul din perspectivă egoistă, este că nu ne aflăm în toiul vreunei campanii de calificare. Oricum, să sperăm că-şi va reveni cât de repede şi, mai ales, fără urmări.
În aceeaşi zi, s-a dat cap în cap şi Gică Popescu cu logica. Privit ca singurul concurent al lui Naşu Sandu redivivus la şefia federaţiei - singurul cu oarecari şanse, desigur - Popescu a ieşit la înaintare doar ca să ne spună ca pe el să nu contăm. Cică fotbalul românesc e praf şi nu candidează în semn de protest! Păi cum vine asta?! Dacă era bine spre foarte bine, de ce ar mai fi fost nevoie de schimbare? Am fi rămas în continuare, bine-mersi, cu iubiţii conducători, Corleone şi Naşu. De fapt, acestuia din urmă doar dregătoria de la Înalta Poartă îi mai serveşte de motivaţie, altfel nu şi-ar mai pune pielea în băţ pentru amărăştenii din Românica. Revenind la Gică Popescu, ideea era că tocmai acum, la greu, era nevoie de opoziţie activă, nu de grevă japoneză. Va candida, probabil, când se va retrage umbra lui Mircea. De la UEFA.
Nu închei fără a vă împărtăşi titlul unei ştiri de miercuri seară, de la televizor: Dă-mi o mânuţă pentru Ligă! Hai că v-aţi dat seama, era vorba despre transferul lui Daminuţă la Dinamo...