Cristian GHINEA

Ultimul raport anual de analiză şi prognoză al Societăţii Academice din România (îl puteţi citi pe www.sar.org.ro) este o trecere în revistă aproape dureroasă a modului în care se prezintă statul român în faţa crizei economice. Nu e loc aici să reiau toată demonstraţia, dar e un material care ar trebui citit de oricine e interesat de discuţii serioase de politici publice, de care nu prea avem parte la televizor sau în certurile dintre politicieni.

Mă opresc aici doar la câteva cifre care ar trebui să ne pună pe gânduri, alături de câteva comentarii personale. Prima cifră: 22%. Dacă Ministerul de Finanţe ar aloca fiecărui minister cât se cere atunci când se creionează bugetul, atunci deficitul bugetar al României ar fi de 22%. Aici nu vorbim despre sindicalişti care vor salarii mari cu orice preţ sau despre lideri ai opoziţiei care dau mereu bani din vorbe, ci de miniştri înşişi, care trimit la propriul Minister de Finanţe cereri exorbitante. Evident, aceste creşteri nu au la bază anumite programe sau anumite obiective. Adică nu ştim pentru ce cer aceşti oameni mereu mai mulţi bani. Practic, şefii de instituţii din România funcţionează ca la piaţă: cer enorm ca să primească mult şi apoi au aerul că lasă de la ei.

Evident, creşterile de cheltuieli nu se regăsesc în calitatea serviciilor pe care statul ni le furnizează. Am avut în ultimii ani creşteri economice între 5 şi 8%. Şi cu toate acestea, am reuşit să ajungem la deficite bugetare îngrijorătoare – 5,2% în 2008. Cu alte cuvinte, au intrat mai mulţi bani la buget, dar guvernul a reuşit să cheltuiască şi mai mulţi. Ce părere aţi avea de un om care trece de la un salariu de 1000 de lei la un salariu de 1400, dar termină luna cu datorii mult mai mari decât înainte? Cam asta s-a întâmplat cu bugetul României din 2004 până în 2008.

Cum am reuşit să câştigăm mai mult şi să cheltuim şi mai mult? Când i se pare că a dat de bani, omul necopt la minte se aruncă în cheltuieli: îşi schimbă maşina când nu are nevoie, ia telefon mobil ultimul răcnet la odraslă, face împrumut la bancă pentru a merge în vacanţă, etc.

Cam aşa şi Tăriceanu cu bugetul public. O altă cifră de pus pe gânduri: 1 miliard şi 300 milioane. Înainte de 2007, România a adoptat cu asistenţă UE o lege bună a finanţelor publice locale. Legea prevede nişte formule matematice prin care se împart banii în teritoriu. Adică localităţile primesc bani în funcţie de cum sunt drumurile, cum sunt şcolile, ce cheltuieli au, etc. Aceste formule trebuiau să înlocuiască ”pixul” lui Mischie – mai ţineţi minte cum zicea Nicolae Mischie că dă bani la primari în funcţie de cum vrea pixul lui. Ei bine, guvernul Tăriceanu pur şi simplu a alocat sume imense cu prevederea „prin derogare de la legea finanţelor publice locale”. Adică avem o lege, dar noi aruncăm cu bani zicând că sumele acestea nu se dau după respectiva lege. În 2008 au alocat 1 miliard şi 300 milioane de euro către pixurile baronilor locali, prin înţelegere politică între PNL şi PSD. Adică Tăriceanu şi Geoană au plătit baronilor mult mai mult decât a plătit România contribuţie la bugetul Uniunii Europene. Asta apropo de cumpărat telefoane mobile la odrasle.

Cum altfel am reuşit să cheltuim atât de mult? Altă cifră de ţinut minte: 4,1. Salariile funcţionarilor publici s-au mărit de 4,1 ori între 2004 şi 2008 în euro. Salariile lucrătorilor din sectorul public (învăţământ, sănătate, etc) s-au mărit de 3,3 ori în ultimii patru ani în euro. Mi se poate spune că erau salarii mici şi că era nevoie de creştere. Poate erau mici, dar ritmul de creştere nu se justifică. Am ajuns în situaţia aberantă în care salariile la stat sunt mai mari în medie decât salariile din mediul privat. Asta înseamnă că unii muncesc şi plătesc impozite pentru ca alţii să fie plătiţi mai mult, din respectivele impozite. Nu mai are nici o logică, alta decât creşterile politice de salarii. Gândiţi-vă puţin la aceste cifre atunci când vedeţi păruielile politice de la televizor.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Câteva cifre care ar trebui să ne pună pe gânduri.

Comentarii