Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 15 aug 2008 - Anul XIII, nr. 191 (3872)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6625 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video
Cristian GHINEA

Cristian GHINEA


Precedentele Morar şi Georgia

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Bizarul război nedeclarat din Georgia şi Rusia va stabili un precedent pentru relansarea imperiului naţionalist rus. Schimbarea lui Daniel Morar de la şefia DNA, dacă va reuşi, va transmite tuturor magistraţilor semnalul că dacă te iei de politicieni eşti demis. Vom trăi ceva vreme cu consecinţele acestor două evenimente, dacă precedentele negative se vor confirma.

Mai întâi, Georgia. E foarte simplu să spui că preşedintele georgian a acţionat necugetat. Însă acest război nu a pornit acum. Acest război se poartă de câţiva ani şi a acumulat numai episoade în care minuscula Georgie trebuia să fie umilită.

Georgieni expulzaţi din Moscova fără ca opinia publică internaţională, atât de grijulie, de pildă, cu urşii polari, să se indigneze. Avioane de luptă ruseşti încălcând spaţiul aerian georgian. Avioane de luptă ruseşti atacând aviaţia georgiană în teritoriul său, lucru confirmat de anchetatorii ONU.

Întrebarea care plutea în aer este: cât de mult poate să fie umilită o naţiune mică? S-ar înţelege că dacă ai nenorocul să fii prea aproape de Rusia trebuie pur şi simplu să înghiţi orice. Altfel trupele ruseşti de menţinere a păcii te vor pedepsi crunt.

Pe vremuri, era un banc: cu cine se învecinează Uniunea Sovietică? Răspuns: cu cine vrea ea. Acum, Rusia trimite trupe de menţinere a păcii unde vrea ea. Trupe care sunt în stare să lupte pentru pace până nu mai rămâne piatră peste piatră (alt proverb din vremurile sovietice).

Acum se vede ce şansă istorică am avut când am intrat în NATO. Aşa cum se vede şi ce şansă istorică au refuzat europenii georgienilor la summitul de la Bucureşti. I-am lăsat la mila ruşilor şi le dăm superior sfatul de a alege între umilinţe repetate şi distrugere.

Cât priveşte celălalt precedent, înlocuirea lui Morar, aici nu este vorba despre o persoană în sine, ci de ratarea unei şanse istorice de a sparge imunitatea de facto de politicienilor români.

Vă amintiţi de Păvălache? Acest nefericit era un funcţionar în guvernul Năstase. După doi ani de la crearea PNA, predecesorul lui Daniel Morar, Amărie, îl plimba pe Păvălache de colo-colo – cel mai important dosar al instituţiei. Păvălache era simbolul corupţiei într-o ţară coruptă şi fără corupţi.

Acum vorbim de miniştri trimişi în judecată. E răfuială politică, spune majoritatea parlamentară într-o tristă solidaritate. E pentru prima dată în istoria României (incluzând aici şi perioada de dinaintea comunismului) când sunt anchetaţi miniştri. Iar cel care a trecut dincolo de Păvălache şi i-a anchetat pe şefii lui este schimbat. Nu pentru lipsă de rezultate (DNA este singura instituţie lăudată în rapoartele Comisiei Europene) ci pentru că PSD şi PNL au votat şi au ajuns la concluzia că este răfuială politică.

Dacă Traian Băsescu nu reuşeşte să blocheze această schimbare, mesajul către magistraţi va fi limpede: nu anchetaţi politicieni. Alegeţi între umilinţă şi carieră.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Precedentele Morar şi Georgia.
 Vizualizări articol: 2190 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 3.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 3.0 din 2 voturi
Precedentele Morar şi Georgia3.052

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   GEORGIA trimis de
(15 aug 2008, 12:29:12
EXCELENTA ANALIZA SITUATIEI DIN GEORGIA SI POZITIA IMPERIALISMULUI RUSESC.

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Alte editoriale semnate de:
Tiberiu AVRAM
Tiberiu AVRAM
Sandrinio NEAGU
Sandrinio NEAGU
Adrian BOTEZATU
Adrian BOTEZATU
Sorin AVRAM
Sorin AVRAM
Lucian AVRAMESCU
Lucian AVRAMESCU
Ion CRISTOIU
Ion CRISTOIU
Adrian CIOROIANU
Adrian CIOROIANU
Cristian GHINEA
Cristian GHINEA
Alina MUNGIU-PIPPIDI
Alina MUNGIU-PIPPIDI
Robert TURCESCU
Robert TURCESCU
Ioan T. MORAR
Ioan T. MORAR
Dan APOSTOL
Dan APOSTOL
Angela FURTUNĂ
Angela FURTUNĂ
Mircea VASILESCU
Mircea VASILESCU
Alex Leo ŞERBAN
Alex Leo ŞERBAN
Pavel LUCESCU
Pavel LUCESCU
Ion DRĂGUŞANUL
Ion DRĂGUŞANUL

 

 

 

RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei