Taxa de drum va fi plătită, de la 1 ianuarie 2008, în funcţie de perioada de valabilitate, şi nu după clasa de emisii poluante, astfel că posesorii de autoturisme vor achita 3 euro pentru rovinieta de şapte zile, 7 euro pentru 30 de zile şi 28 de euro pentru întregul an.
În acest an, taxa de drum pentru o săptămână a fost de 3 euro pentru autoturismele non-Euro, 2,4 euro pentru modelele care respectă normele Euro I şi 1,8 euro pentru Euro II. În cazul unui an întreg taxa a fost de 24 de euro pentru non-Euro, 21 de euro pentru Euro I şi 16,8 euro pentru Euro II.
Totodată, a fost eliminată rovinieta valabilă timp de şase luni, al cărei preţ varia între 9 şi 15 euro.
În cazul absenţei rovinietei amenda pentru autoturisme se situează între 500 şi 1.000 de lei.