Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 5 mai 2018 - Anul XXIII, nr. 99 (6809)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9715 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5614 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video
Florin HAIDAMAC

Florin HAIDAMAC


Apophis "lovește" Pământul duminica asta la ora 11

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

"Un soare mare, roșu, scălda cu razele sale multiplele dealuri ce se înfățișau privirii mele. Particule de praf fin pluteau în aerul pe care îl respiram cu nesaț. O căldură plăcută învăluia trupul meu gol.

Am reușit să fac saltul în timp. Eram sigur de asta pentru că simțeam hipotermia, pareza și senzația de presiune în tot corpul. Ca de obicei, nu am reușit să iau nimic cu mine. Nici arme. Nici haine. Nici măcar un amărât de ceas.

Știam că nu durează mult până voi fi complet funcțional, așa că am așteptat cuminte, savurând tot ceea ce era în jurul meu.

- Ești rănit?

Un glas catifelat ce mă încântă. E al unei femei cu un păr lung. Cu ochi migdalați, închiși la culoare și un ten măsliniu. Ca o mulatră din vremurile mele. Adaugi un strop de lapte cafelei și totul se schimbă, nu? Să sperăm că are și cantitatea de zahăr pe care o apreciez eu la o cafea. Dacă debitez asemenea tâmpenii înseamnă că încep să-mi revin. Zâmbesc. Ea cred că a luat zâmbetul meu drept un semn de timiditate pentru că imediat şi-a plecat privirea. Sau faptul că eram despuiat a determinat asta?

- Numele meu este Eli. Vin de foarte departe și am fost jefuit. Încerc să ajung în oraș, poate mă va ajuta cineva. Tu cum te numești?

- Mă numesc Maria. Drumul meu este comun cu al tău. Te pot conduce în cetate dacă dorești.

Cu un ton sfios, adaugă:

- După ce îți voi da niște straie cu care să te acoperi. Nu poți călători așa.

- Mulțumesc pentru ajutor. Sunt sigur că te voi putea răsplăti cumva.

- Nu am nevoie de răsplată. Așa am fost învățată, să ajut pe toată lumea.

Aici încep să îmi pun întrebări asupra celui sau celor care au educat-o. Ard de nerăbdare să aflu în ce moment al istoriei am ajuns. Pășesc ușor în urma ei. Mă conduce la un grup de oameni, să fie vreo 50 la număr, care imediat ce o văd se înclină plini de respect. Ea face un semn și imediat mă preiau câțiva. Sunt îmbrăcat cu haine lungi, albe. La talie mi se strânge o curea din piele, apoi îmi este adus un vas cu mâncare. Nu îmi vorbea cineva, deși eram urmărit cu mare atenție. Cea care părea să fie liderul tuturor a venit la mine.

- Trebuie să plecăm acum. Ai fost bine tratat?

- Din nou trebuie să te asigur de recunoștința mea, Maria.

- Vorbești ca un știutor de carte, dar limba noastră nu e a ta. De unde vii, călătorule? Ce crezi ca vei descoperi în oraș?

Tac.

- Ai venit să-l vezi pe Învățător, nu? Toată lumea face asta în ultima vreme. Puțini însă sunt cei care reușesc să stea lângă El și să-L înțeleagă.

Deci am ajuns mai târziu decât sperasem la plecare.

- Tu-L cunoști? Mă poți duce la El? Am ceva foarte important să-I comunic.

- Am spălat picioarele Lui și le-am uscat cu părul meu. Cred în învățăturile Sale și încerc să arăt și altora ce înseamnă iubirea Lui.

- Ești o femeie bogată dacă ai un asemenea alai, încerc eu să o trag de limbă.

- Am fost. După ce am hotărât să-L urmez am renunțat la tot. Oamenii ăștia mă prețuiesc pentru ceea ce îi învăț și eu la rândul meu.

E clar. Am dat peste cel numit în tot felul de scrieri apostolul preferat. Mi-a plăcut un text ce reprezenta ideea asta.

“De ce îl iubești pe el mai mult ca pe noi?”

“De ce nu vă iubesc pe voi cât îl iubesc pe el?”

În mintea mea au răbufnit detaliile planului pe care trebuia să îl urmez. Vorbeam cu ea. Îmi zâmbea. Mă fascina. Știam însă că o voi omorî cu sânge rece."

                                                                       ***

Aceasta este o mostră din cel mai nou volum al meu - Apophis, editura Pavcon 2018. Lansarea va avea loc duminică, 6 mai, orele 11 la Observatorul astronomic Suceava (la planetariu). Vă invit să vorbim despre timp, Univers, omenire si umanitate. Doar în cadrul lansării veți putea achiziționa volumul cu o dedicație specială din partea autorului. Vă aștept cu mari emoții și nerăbdare.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Apophis "lovește" Pământul duminica asta la ora 11.
 Vizualizări articol: 2845 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 4.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 4.0 din 4 voturi
Apophis "lovește" Pământul duminica asta la ora 114.054

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei