Printează articolul
Trimite e-mail
„Caii la fereastră”, după piesa renumitului dramaturg bucovinean Matei Vişniec, jucat în premieră pe scena suceveană, s-a bucurat de un public numeros. Spectacolul, care s-a jucat la Suceava, joi şi vineri, 21 şi 22 februarie, i-a avut drept protagonişti pe actorii Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoşani, în regia lui Petru Vutcărău, ilustraţia muzicală: Sergiu Screlea.
În majoritate tânăr, elevi de liceu, publicul a fost de mult ori neprietenos, ca să nu spunem ostil, pentru că, probabil, se aştepta la un spectacol facil, la care se râde fără măsură. Câţiva elevi au fost atenţionaţi şi au părăsit sala de spectacol, alţii au continuat să râdă şi când nu trebuia, dar, în final, aplauzele au fost la unison, actorii meritând pe deplin aprecierile publicului.
Spectacolul a prezentat de fapt tehnicile teatrului absurd, aducând în atenţia spectatorului tema războiului care distruge omul, fiinţa, psihic şi fizic, fără o motivaţie, războiul care nu selectează victimele, care ucide fără să aleagă şi felul în care destinele multor oameni au fost transformate, distruse chiar, de ororile războiului.
„Omul are şi această pornire nefastă de a distruge tot ceea ce se află în jurul său”
Regizorul Petru Vutcărău a explicat că în piesă este vorba despre faptul că „oamenii se ucid. Se ucid fără rost, fără sens. Se ucid la infinit, fără a se opri. Sunt războaie, vărsări de sânge, suferinţe. Dar oamenii se ucid şi prin relaţiile dintre ei. Se ucide personalitatea din om. Generaţiile tinere sunt dezumanizate. Omul are şi această pornire nefastă de a distruge tot ceea ce se află în jurul său. Iar unii oameni se îmbogăţesc şi trăiesc tocmai de pe seama acestor distrugeri”.
Personajele din piesă, interpretate de actorii botoşăneni Volin Costin, Bogdan Muncaciu, Gina Pătraşcu, Ioan Creţescu, Andreea Moţcu, Mirela Nistor şi Alexandru Dobinciuc, au nume generice: mesagerul, mama, fiul, fiica, tatăl, soţia, soţul, sunt de fapt personaje-simbol, care întruchipează femeia şi bărbatul.
Toată acţiunea piesei se desfăşoară în interiorul unei case ţărăneşti, din care nu lipseşte robinetul care curge aproape continuu, creând o stare deprimantă, curge o „apă neagră” care, însă, poate să liniştească, o valiză veche, un fotoliu, o masă şi câteva scaune jerpelite, iar replicile personajelor se repetă de multe ori, devenind clişee.
Mesagerul, „omu' cu calu'”
Spectacolul a avut numeroase efecte speciale. Chiar de la începutul piesei, prin bătăi de tobă, au fost anunţate de Mesager evenimentele petrecute în anul 1699, mai exact încheierea păcii de la Carlowitz şi împărţirea teritoriilor între învingători. Mesagerul este cel care intră cu un buchet de garoafe (simbol al alinării sufletului celui care primeşte veşti tragice din război) şi cu bocancii atârnaţi de gât anunţând... moartea. Fie că o înştiinţază pe mamă de moartea fiului, fie că fiica află de moartea tatălui sau soţia de moartea soţului, Mesagerul se prezintă ca fiind „omu' cu calu'”. Sigur pe el că ştie cum să comunice nenorocirile, Mesagerul găseşte de fiecare dată valiza în care să aşeze garoafele, valiză ticsită de atâtea flori..., de ororile războiului.
Caii dau târcoale la fereastră
Partea a doua a piesei a început tot cu bătăi în tobe, cu multă gălăgie, agitaţie, muzică, anunţând evenimentele istorice ale anului 1745, după încheierea păcii de la Breslau. Apar în scenă tatăl, imobilizat într-un scaun cu rotile, obsedat de decoraţiile primite: „cruce în trei colţuri”, „cruce în patru colţuri”, dezamăgit că valorile în care el credea s-au degradat, şi fiica sa, care, de această dată, are un nume: Isabel.
„Calul” apare în repetare replici, precum: „Adineauri a trecut un cal”, „Calul se uită drept la mine”, „I-a spus <Calule>şi atunci calul l-a privit drept în ochi şi l-a lovit simplu, scurt, cu piciorul”. El dă târcoale prin faţa ferestrei, îi fascinează pe toţi, dar sugerează şi destinul inevitabil, tragic. În ultima parte a spectacolului, soţia se teme să nu-l fi omorât pe bărbatul ei tot un cal, în luptă, atunci când Mesagerul intră în casa ei cu un buchet de garoafe, trăgând de o funie un şir nesfârşit de bocanci.
„Caii la fereastră” poate fi considerat şi o temă de meditaţie. Regizorul Petru Vutcărău susţine că, practic, „omul se află în faţa unei alegeri: se va autodistruge sau se va conserva umanitatea, dragostea, buna înţelegere? E limpede, trebuie să ne revizuim modul de a convieţui pe această planetă“.
