Fluxul memoriei

Eu, în copilărie, am fost mâncat de păduchi, de ploşniţe, am răbdat de frig şi de foame în unele perioade. Am răbdat de mai multe. Şi ce făceau în acest timp conducătorii bolşevici? Trăiau precum vechii exploatatori burghezi şi moşieri, în general în vilele lor, îmbrăcaţi elegant, cu mâncare bună şi cu altele, ba mai şi încălcau morala proletară, în general cei mai mari, dar şi cei mici. Tovarăşa Ana Pauker era îmbrăcată elegant, cu părul ei tuns în mod inedit atunci, tovarăşul Gheorghiu-Dej avea costume elegante, cu cravată, mergea des la Opera din Bucureşti, pe care a şi construit-o. Adevărat, fuma „Naţionale”. Bolşevicii cominternişti aveau deja gospodăria de partid, nomenclatura deja se formase. Cuvântul „nomenclatură” a început să dispară din limba noastră vorbită şi chiar literară. El vine de la „nomenclator”, o listă de oameni sau obiecte. L-a folosit prima dată, într-o carte cu acest titlu, Milovan Gilas, un fost tovarăş al lui Tito, bolşevic cominternist de la Moscova, care ulterior s-a certat cu Tito şi a ajuns şi la puşcărie.

Nomenclatura, în comunism, cuprindea activiştii de partid şi de stat, care aveau un statut special şi privilegii deosebite. Lenin încă a conştientizat că ei se pot transforma într-o „aristocraţie muncitorească”, dar fără să devină conţi sau duci, ci pur şi simplu primi-secretari, secretari, miniştri, activişti, generali şi alţi ofiţeri superiori de securitate şi parţial armată, membri ai CC al PCR care nu erau erau activişti etc. În dicţionarele din comunism cuvântul nu apărea. „Nu există nomenclatură, tovarăşi”, ar fi spus tovarăşul Panaitiu. „Noi suntem detaşamentul revoluţionar conducător al clasei muncitoare. Ce dracu, nu l-aţi citit pe Lenin? Ia apucaţi voi şi studiaţi temeinic operele tovarăşului Nicolae Ceauşescu, secretarul nostru general, reales în unanimitate la recentul congres!”. Foştii nomenclaturişti scriu despre orice, numai despre cum era reales în unanimitate tovarăşul Nicolae Ceauşescu la congres nu suflă o vorbă. E vorba de foştii membri ai CC al PCR ani mulţi şi de alţi tovarăşi, care făceau parte din nomenclatură. Scriitorii foşti membri ai CC al PCR sau tinerii foşti membri ai CC al UTC de ce nu povestesc generaţiilor viitoare măreţia congreselor partidului şi uteceului? De câte ori se ridicau, în decurs de 10 ore, în picioare şi băteau din palme? Dar mai şi strigau lozincile binecunoscute de noi, cei bătrâni: „Ceauşescu şi poporul”, Ceauşescu reales”, „Stima noastră şi mândria, Ceauşescu, România, ura, ura”, etc.

Haideţi, tovarăşi nomenclaturişti, povestiţi-ne! Doar eraţi mulţi şi vânători iscusiţi, precum întâiul vânător al ţării. Faceţi comparaţie cu ceea ce fac politicienii mârlani, vorba dramaturgului Paul Everac, evident, de astăzi. Cuvântul nu trebuie căutat în dicţionare. Trebuie întrebat un ţăran bătrân ce înseamnă. Dar să mai fac o precizare: toţi conducătorii bolşevici ai României, inclusiv primii cominternişti, tovarăşa Ana Pauker, tovarăşii Gheorghiu-Dej şi Ceauşescu, chiar şi Dumitru Popescu-Dumnezeu nu-mi stârnesc o oroare mai mare decât un individ care făcea spectacole pe stadioane şi scria ode dedicate geniului Carpaţilor. Dar nu pentru poezii şi spectacole am oroare numai când îi aud numele, ci din alte motive, pe care nu le mai amintesc. Tinerii de azi şi cei de mâine merită să ştie cât de dizgraţios s-au purtat unii aşa-zişi scriitori în comunism. Ei întreţineau cultul personalităţii lui Ceauşescu. Acum nu vine unul să spună cel puţin ca Postelnicu: „Am fost un dobitoc!”. Paradoxal, dar începe să-mi fie simpatic tovarăşul Postelnicu cel de la mascarada aceea de proces.

Cine a mai auzit de procesul comunismului? L-au blocat de la început vechii bolşevici cominternişti, cei care au început construirea socialismului în România. Singurul care ar fi făcut un proces al comunismului, dacă venea la putere după 1990, era Corneliu Coposu. De aceea el a fost duşmanul numărul unu al foştilor activişti de partid şi de stat. S-au folosit de prostia endemică a poporului român, care i-a votat tot pe vechii torţionari bolşevici. „Halal popor, halal naţiune!”, vorba lui Conu Leonida. Aşa se face că apar la TV şi sunt în parlament de mulţi ani toate gunoaiele comunismului. Coposu ar fi trebuit să continue cu ei canalul Bucureşti-Dunăre, o lucrare necesară, începută de marele cârmaci. Fostul activist utecist pe tărâmul presei, Ion Cristoiu, mai stă de vorbă cu câte un dinozaur bolşevic, scăpat de gloanţele kalaşnikovului sau de canalul Bucureşti-Dunăre. Toţi au rămas aceiaşi înrăiţi bolşevici, mincinoşi şi detestabili. Ceauşescu nu i-a luat cu forţa să-i pună în funcţii. Toţi au vrut putere, privilegii şi altele. Toţi sunt la fel de vinovaţi ca preşedintele lor iubit. Cel puţin să nu mai apară pe la TV aceste reptile bolşevice. Dar la ce posturi apar? Cine-i patronul mai multor televiziuni în România? E un urmaş al lui Malaxa, care a moştenit averea părintelui său? Oricum, cel mai bine ştie analistul politic Ion Cristoiu. Dinozaurii bolşevici spun în general că ei au vrut să facă bine, dar nu i-a lăsat în general tovarăşa Elena Ceauşescu. Minciuni penibile.