Doru POPOVICI

Nu, nu e vorba despre gimnastică feminină. Nu, nu sunt cârcotaş “de meserie”, chitit să caute nod în orice fir de papură. Dar paralelele despre care vreau să vorbesc sunt cele două meciuri de alaltăseară, desfăşurate evident la aceeaşi oră şi urmărite de mine în paralel, pe cele două televizoare care cred că s-au săturat şi ele de procedeul ăsta. Am să încep cu meciul de la Bucureşti în care, după mine, Steaua s-a autodepăşit, reuşind un rezultat foarte bun, indiferent dacă se găsesc şi cârcotaşi care să cârâie că Liverpool era de fapt echipa a doua a clubului, că fără Gerrard şi Tores nici nu prea e Liverpool, şi alte d-astea. Nu asta-i problema, că ar fi echipa întâi sau a opta, fiindcă, în fond, firma rămâne aceeaşi, iar rezervele joacă în principiu cu mai multă ambiţie decât titularii, la orice club din lume, în dorinţa de a se remarca şi de a prinde ei înşişi locuri de titulari. Rămâne de discutat, aşadar, doar nivelul fotbalistic în sine, valoarea componenţilor lotului şi felul cum privesc ei partida în cauză. Concluzia este oarecum îmbucurătoare: titularii Stelei nu sunt inferiori rezervelor lui Liverpool. Au fost câţiva de-ai noştri (Dodel, Latovlevici) care au arătat clasă câtă trebuie. Adică ar fi buni măcar de rezerve la Liverpool, ceea ce înseamnă mult mai mult decât titulari la Steaua ori la Fulham ori Wigan. Rău e altceva: că într-o echipă care pretinde acces în primăvara de pe gazon sunt multe, prea multe găuri. Am văzut fotbalişti care nu pot pasa “din prima”, alţii care aleargăca boii, degeaba, alţii absolut rudimentari, iar alţii pur şi simplu speriaţi de bombe. Asta, în condiţiile în care Liverpool n-a forţat nici un pic, singurul obiectiv urmărit fiind obţinerea unui singur punct, cel care îi asigura matematic calificarea. Obiectivul Stelei era altul: 3 puncte, care să îi uşureze sarcina (neavând de unde şti că la Utrecht va fi tot egal). Steaua a arătat ceeea ce ştim cu toţii foarte bine: că 100 de ani de acum încolo, n-o să bată pe Liverpool 1, 2, 3 sau 14. Ea joacă să nu piardă, nu să câştige.

Inegalitatea paralelelor de aici pleacă: dincolo, şi Napoli (mai ales), şi Utrecht au jucat demenţial, creându-şi câte 50 de ocazii de gol şi valorificând doar câte 3. Neobţinând decât un punct, Steaua este eliminată. Un scor rezonabil în ultima partidă în ultima partidă ar fi cam 4-0. Dar Napoli îi poate da şi 8. Cel mai optimist scor ar fi un 3-0. Ca să se califice, Steaua ar trebui şi ea să înscrie măcar de 3 ori. Credeţi că poate? Eu am un principiu: dacă vrei egal în deplasare, trebuie să joci pentru un 2-2, ca să iasă măcar 3-3. Dacă joci la 0-0, iei vreo 4. Iar Napoli le poate da în 15 minute.