Fluxul memoriei

În Suceava anilor 1955-1960 nu prea erau locuri unde să se pună lozinci scrise. Şi materialele erau atunci altele, în general scândurile de lemn, pe care se scria cu vopsea: „Mulţumim tovarăşului Iosif Vissarionovici Stalin şi glorioasei armate roşii pentru eliberarea României de sub jugul fascist!” Asta era guvernarea lui Antonescu. Lozinca se punea pe actualul sediu al prefecturii, mai târziu pe cinematograful „Modern”. „Slavă marelui Stalin, genialul comandant de oşti, prieten al popoarelor! Slavă partidului comunist sovietic, conducătorul luptei pentru pace şi comunism! Trăiască în veci prietenia româno-sovietică!”. Aceste lozinci şi altele erau purtate pe oamenii muncii prezenţi la mitingurile din 1 mai, 23 august şi 7 noiembrie.

Defilările în faţa tribunei oficiale au început după 1960. Tablouri ale lui Marx, Engels, Lenin şi Stalin, unele pictate pe pânză, altele litografii mărite, erau purtate tot de oamenii muncii. O mare fotografie a celui mai bun prieten al poporului român, generalissimul Stalin, era pusă pe sediul partidului din Suceava. Cu tablourile celor patru mari dascăli ai proletariatului: Marx, Engels, Lenin şi Stalin era o problemă ca în „Bravul soldat Svejk”. Nu era voie să le murdărească muştele, doamne fereşte! Puşcăria pe viaţă, de fapt condamnarea la muncă silnică pe viaţă era pedeapsa cea mai uşoară.

De la „Stalin şi poporul rus libertate ne-au adus”, „Trăiască în veci prietenia româno-sovietică”, „Moarte aţâţătorilor la război”, „Trăiască lupta pentru pace”, „Cuba da, yankeii nu”, „Patria sau moartea” etc., din anii numiţi în epoca de aur de scriitori „obsedantul deceniu” sau sociologismul vulgar, evident, cu aprobarea partidului, la duioasa lozincă „Stima noastră şi mândria, Ceauşescu, România!” O lozincă tandră, sentimentală, deosebită de „Genialul cârmaci, cel mai iubit fiu al poporului român” etc. etc.

Am mai amintit de bătrânul atunci poet ieşean George Lesnea şi de poezia lui sublimă închinată partidului, care începea cu versurile de aur: „Partidul e-n toate/ În cele ce sunt/ Şi-n cele ce mâine vor râde la soare”. Esenţa comunismului românesc. La soare au râs în epoca de aur aproape toţi românii, de foame, frig, frică. Popescu-Dumnezeu, Păunescu şi ceilalţi arhitecţi ai cultului personalităţii lui Ceauşescu erau minori faţă de poezia lui George Lesnea. Un singur adjectiv nu s-a folosit, totuşi: marele Ceauşescu. Ar fi fost o impietate faţă de marele Stalin. Cominterniştii propagandişti câţi mai erau nu au putut folosi acest adjectiv. Nici ceilalţi mâncători de ceva, cum spuneau curent românii.

Era totuşi o distanţă astronomică de la Ceauşescu la Stalin. Tătucul popoarelor sovietice, cum era alintat neoficial, de altfel precum ţarii, a fost un tiran sângeros, dar cu adevărat genial, în această branşă a tiranilor. A câştigat războiul şi a făcut din URSS şi din Rusia o superputere militară. Un ţar în faţa lui Hitler pierdea războiul fulger precum Franţa. „Ceauşescu şi poporul”, „Ceauşescu-pace” şi câte altele sunt parcă vulgare faţă de cea mai gingaşă lozincă a genialului conducător al României socialiste: „Stima noastră şi mândria...”. Esenţa ei a fost materializată la Târgovişte cu pistoalele mitralieră AK47. Lenin a formulat teza dictaturii proletariatului, care ascundea de fapt dictatura unui grup de oameni, partidul comunist şi, în principal, a activiştilor plătiţi, dar în esenţă a unui conducător sau câţiva, în perioada poststalinistă. Dictatura proletariatului nu e o lozincă oarecare.

În anii 1950-1960 ea era la temelia comunismului. „Trăiască dictatura proletariatului!” scriau ziarele şi revistele bolşevice. Pe panouri şi pe faţade de clădiri lozinca era deja prezentă demult. Ei bine, mai târziu, după ce Ana Pauker, Gheorghiu-Dej şi alţii au părăsit biroul politic al CC al PCR, a venit genialul cârmaci Nicolae Ceauşescu cu Dumitru Popescu-Dumnezeu la propagandă şi au introdus o altă noţiune abstractă şi antileninistă în aparenţă: democraţia socialistă. Era o lozincă oarecare, care nu afecta cu nimic dictatura proletariatului. Altfel ar fi venit armata roşie şi l-ar fi dus pe Ceauşescu gratis la Kremlin să-i explice tovarăşului secretar general al PCUS Leonid Ilici Brejnev ce vrea să facă cu democraţia socialistă.