Dacă stăm şi ne gândim bine, la Târgovişte, într-un spaţiu mare evident, trebuia făcut un proces al mai multor tovarăşi care l-au slujit şi preamărit pe genialul conducător. Sentinţa trebuia să fie aceeaşi ca pentru celebrul cuplu odios pentru toţi cei care-i sărutau mâna „sinistrei“ cu 1-2 zile în urmă. Scăpam de mulţi capitalişti, cum a spus regretatul Dan Iosif, care însă nu a prea făcut învăţământ politic în viaţa lui.

Noi, cei care am făcut învăţământ politic, stăm şi ne întrebăm: am devenit sau nu oameni noi? Conform statutului PCR toţi membrii de partid trebuiau să facă învăţământ politico-ideologic. Inclusiv tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Dar activiştii erau partidul şi partidul ştia totul. Partidul conducea singur ţara. Şi atunci ce mai trebuiau Marea Adunare Naţională, Guvernul, Consiliul de Stat etc. etc. Preşedintele Nicolae Ceauşescu a încercat să se apere la proces. Avocatul lui era mai acuzator decât procurorul. Omul nou, care a studiat operele lui. Dar Nicolae Ceauşescu s-a apărat destul de coerent totuşi în calitate de preşedinte al României, ales de parlament. Nu a recunoscut tribunalul. Acesta nu i-a prezentat cadrul juridic legal, acel decret semnat de Ion Iliescu. Răscoala populară nu a fost recunoscută. Noile autorităţi, foşti colaboratori mai vechi sau mai noi au dat o lovitură de stat. Aici a avut perfectă dreptate. Noile autorităţi trebuiau să convoace MAN, care să-i anuleze mandatul preşedintelui. Secretarul general nu a amestecat însă partidul în această dispută a lui cu poporul şi cu noii lui reprezentanţi de la proces. De fapt, Ceauşescu ar fi trebuit demis din funcţie de un congres extraordinar al partidului. În cuvântarea lui Ion Iliescu, şeful noii junte de guvernământ, activitatea PCR era suspendată doar. Se demiteau organele de stat.

Avocatul nu a făcut recurs. Nu a cerut preşedintelui FSN, noua juntă conducătoare, graţierea sau comutarea pedepsei. În fond, aşa păţesc marii conducători. Ducele (conducătorul) Mussolini a fost judecat? Alţii au avut noroc şi au murit în patul lor, adică lângă pat, precum Iosif Vissarionovici Stalin.

Între 1980-1989 au fost schimbaţi mai mulţi secretari cu propaganda ai CC al PCR. Puţin timp a fost şi tovarăşul Petru Enache, fie-i ţărâna uşoară, care a murit în urma unei critici severe. În general activiştii de partid tratau criticile cu alcool, după cum se ştie. După o şedinţă lungă de analiză cu tot activul de partid şi de stat, o tovarăşă secretară cu propaganda de la judeţ i-a avertizat pe toţi s-o lase mai încet cu păhărelul, evident, zâmbind. Nu se putea face învăţământ politic, muncă de partid, construi socialismul şi comunismul fără păhărel.

Învăţământul politico-ideologic putea face şi victime, în afară de critică şi autocritică. A fost un caz la o şcoală, unde un profesor la învăţământul politic a spus ceva nepotrivit. Activistul de la raion sau regiune care a asistat l-a predat organelor de ordine ce apărau cuceririle revoluţionare ale poporului, care la rândul lor l-au predat la închisoare pentru câţiva ani. Cel în cauză a relatat tot recent, într-un ziar. Încă nu se foloseau spitalele de nebuni.

Ioan Pînzar

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Fluxul memoriei.

Comentarii