Mircea Radu IACOBAN

„Ăştia nu merg cu colinda, merg cu cerutul” – se spune la vederea cetelor de juni târgoveţi lălăind prin tramvaie texte care nu mai au de mult nici o legătură cu tradiţia creştină. În preajma sărbătorilor, alte două cete au pornit-o viguros cu cerutul. Nu după nuci şi mere umblă, ci, vorba formaţiei Holograf, au un ţel mai precis şi mai parşiv: „Banii – îi aud, îmi vorbesc numai mie / Foşnesc dulce-n bancnote de-o mie”. Cei mai hămesiţi sunt parlamentarii; puţin le pasă că gestul automăririi scandaloase a pensiilor îi decredibilizează total în faţa alegătorilor (dacă mai era loc...); alegerile bat la uşă, probabil, nu mai pupă Parlamentul, dar, sigur, pensia ilicită rămâne.

Dincolo de mârlănia în sine a unei astfel de legiferări, rămâne de discutat principiul contributivităţii şi noţiunea de „pensie specială”. Funcţionează ori nu principiul cu pricina – de altfel, singura cale cinstită, exactă şi de neatacat pentru stabilirea cuantumului pensiei – sau nu-i decât o vorbă goală, bună de păcălit naţia (care, în paranteză fie spus, încă-şi fracturează limba spre a rosti „contributivitate”). În toate definiţiile noţiunii de „pensie” („sumă de bani plătită periodic pe baza unor normări legale” – DEX) nu se pomeneşte de contributivitate. Probabil, tocmai din pricină că, la noi, principiul n-a funcţionat cum se cuvine niciodată. Ce legătură ar putea avea, de pildă, aşa-numita „pensie minimă” primită de cetăţeni care n-au contribuit cu nimic, niciodată, la constituirea fondului? Este vorba, evident, despre un ajutor social, care, pus în cârca sistemului şi aşa beteag al pensiilor, îl cocoşează şi mai abitir. Însăşi noţiunea de „pensie minimă” n-are legitimitate; suma reieşind dintr-un calcul, n-are cum fi nici minimă, nici maximă – este strict cât rezultă din simpla operaţiune matematică.

Probabil că şi pe alte meleaguri contributivitatea este vorbă goală, altfel nu văd cum pensia medie din falimentara Grecie este de două ori mai mari decât cea din prospera Germanie... Şi pensiile „speciale” şubrezesc principiul firav din născare. Aviatorii, de pildă, au avut totdeauna lefuri foarte consistente. De ce, atunci, pensie specială, câtă vreme din calculul cinstit al contributivităţii ar rezulta o sumă de câteva ori mai mare decât cea rezervată muritorilor de rând? Cu parlamentarii e şi mai şi. Noua şi descalificanta lege aminteşte zicerea populară „nu munci atât de mult, că nu-ţi mai rămâne timp să câştigi bani!” Cum se vede, banii, oricum, curg, nu trebuie decât ridicată mâna la vot! Nici o lege a pensiilor nu va fi echitabilă dacă nu se întemeiază pe principiul contributivităţii! Cu cât mai multe exceptări, cu atât va fi mai vulnerabilă şi mai nedreaptă! Deocamdată, există o contestaţie la Curtea Constituţională – dar este vorba de majorările promise aleşilor locali. Altfel spus, „noi vrem egalitate, dar nu pentru căţei!”

La pomana sfârşitului de an iată-i şi – surprinzător – pe sportivi, cărora, iată, dacă le întinzi un deget, îţi înhaţă toată mâna. Federaţia de gimnastică consideră corectă poziţia lui Marian Drăgulescu, care declară că, îmbrăcat în costum de gimnast, va picheta sediul Guvernului (atenţie, e frig, a venit iarna!) urmărind „să dea o şansă tuturor sportivilor să fie apreciaţi la adevărata lor valoare”. E-o neînţelegere aici: „adevărata valoare” a performanţei sportive nu se cuantifică în bani. Înţeles astfel, sportul devine o afacere meschină, ce n-ar mai trebui decât listată la Bursă. Pe de altă parte, Drăgulescu pare a avea ceva dreptate: de ce handbalistele da, şi noi nu? Mai întâi, fiindcă operaţia de premiere exprimă o apreciere subiectivă, valabilă într-un anumit moment, fără obligaţia repetitivităţii (na, altă vorbă-sfarmă-limbă!). Apoi, fiindcă nu se pot compara mere cu pere. Contează şi ecoul performanţei, şi vizibilitatea sportului cu pricina, şi semnificaţia victoriei într-un anume moment, şi fluxul de satisfacţie adusă naţiei, şi contextul obţinerii performanţei. Drăgulescu, la vremea lui, a fost premiat cu 370 de milioane de lei vechi (dublându-se suma oficială) pentru argintul obţinut la Glasgow (altora nu li s-a dublat recompensa); acum, vrea, retroactiv, şi diferenţa până la 600 de milioane, cât au primit handbalistele. N-ar putea cere şi Nadia Comăneci, tot retroactiv... dar cât să pretindă pentru acel miraculos 10 de la Mondiale? Face faţă vistieria României? Dacă vom obţine vreodată locul 3 la curling, tot suma devenită etalon s-ar cuveni să răsplătească isprava celor ce freacă gheaţa cu peria? Astfel de tocmeli coboară sportul într-o zonă a penibilului absolut jenant. Regretabil.