Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
Săptămâna trecută, într-o emisiune în direct, Radio Timişoara m-a invitat la rememorări: transmisiunile sportive de acum jumătate de veac. Eheu, fugaces! Am constatat, mai întâi, că inflexiunile vocii sprintene a lui Ion Ghiţulescu au rămas aceleaşi, întru totul inconfundabile, deşi crainicul anilor ʹ60-ʹ70 „bate” către 90… Dincolo de secvenţa aducerilor aminte, s-au pus în undă şi întrebări privind starea actuală a radio şi tele-comentariului sportiv. Mi-a fost jenă să spun, tocmai la radio, că există un crainic care mă face să schimb postul imediat ce i se anunţă prezenţa în emisiune. Dac-ar lucra la un studio particular, treaba lui, dar „onorează” emisiunile Radiodifuziunii Naţionale şi-i de-a dreptul inexplicabil cum de-i sunt tolerate repetatele dovezi de neprofesionalism şi lipsă de înzestrare reportericească, combinate cu evidente dificultăţi articulatorii (mai ţineţi minte bancul cu bâlbâitul respins la concursul de crainici fiindcă… n-ar fi fost membru de partid?), cu utilizarea unui minimal fond lexical şi cu lumpen-teribilisme de doi bani, cum ar fi interminabilul şi neschimbatul urlet stupid la marcarea golurilor „noastre”. Am fost nevoit (n-aveam altă sursă) să-i ascult împiedecata relatare, în care mai toate se petrec „pe partea stângă”, cu prilejul aventurii botoşănenilor în cupele europene. Şi cum la retur soarta bieţilor gruzini era de acum pecetluită, am ajuns – culmea! – să-mi doresc ca botoşănenii să se oprească din înscrierea golurilor, doar pentru a nu mai suporta tortura acelui tălâmb răget de Neanderthal, tras la indigo şi creditat (de cine ştie ce alţi a-culturali) ca… performanţă! Cică ar fi vorba despre „cea mai lungă descriere a unui gol”. Mergeţi la dicţionar, băieţaşi, şi aflaţi ce-i aia „descriere”!
*
Nu erai fotbalist de top dacă n-aveai tatuaje. Acum, începe să se mai adauge o condiţie: barba. Discipolii lui Marx (într-ale frizeriei, ce ar putea avea comun cu filosofia?) încep să puiască şi, de la meci la meci, constaţi că apar noi membri ai clubului bărboşilor. Până şi puştani abia ieşiţi din juniorat trag de măruntele tuleie, doar-doar le-or mai lungi, spre a intra în rând cu lumea bună a fotbalului. Are barbă Pirlo, cum să n-aibă şi Iancu, asta o să-i apropie şi, mai ştii, să-i înrudească, dacă nu într-ale performanţei, barem în poze! Care o fi, de fapt, explicaţia mai profundă? Probabil, intenţia de a-şi înspăimânta adversarul. Vikingii îşi puneau coarne, aztecii măşti hidoase, SS-iştii, cranii şi oase încrucişate pe chipiu… Clanul bărboşilor îşi are adepţi şi printre arbitri: când Al. Tudor şi-a schimbat look-ul, am crezut că a intrat Lermontov pe teren! Psihologii afirmă că arborarea bărbii ar fi un semn al complexării şi al tentativei de a evada din anonimat. Aşa să fie?
*
Şi fiindcă a venit vorba despre Tudor şi psihologie: se disting două linii comportamentale în arbitrajul nostru: zâmbetul şi încruntarea. Tudor e totdeauna înnegurat, Găman, zâmbăreţ. Ca-n filme, unde-s eroi cu egală legitimitate şi poliţistul fiară şi poliţistul cumsecade. Zâmbetul lui Găman ascunde, din păcate, o conduită excesiv tolerantă: Tudor nu iartă nimic, Găman iartă mai totul. Motiv pentru care l-a lăsat pe Ropotam, fără „galben”, să ologească într-un meci cât alţii într-un campionat. Aud că Ropotam e-n vederile lui Iordănescu-iconiţă. Atenţie, Naţionala va avea mereu şansa să joace… în zece!
*
Federaţia de Fotbal are un nou secretar general, Radu Vişan. N-are nimic de a face cu fotbalul, dar a fost consilierul lui Băsescu şi asta-i de-ajuns. „Mai bine că nu-s pasionat de fotbal. Pasiunea îţi întunecă minţile” – declară noul oficial federal. Sigur că-i bine să-ţi păstrezi totdeauna mintea limpede. Dar, parcă, s-ar cuveni şi ceva pricepere în domeniu, altfel ne întoarcem la mentalitatea anilor ʹ50, când dentistul Vitner era impus în locul lui G. Călinescu. Vitner a fost una dintre cele mai limpezi minţi ale proletcultismului, ce dacă nu prea le avea cu literatura? Dar iată că avem,
