Mircea Radu IACOBAN

Oficial se afirmă că:

Universitatea din Cluj-Napoca a luat fiinţă în 1581.

Universitatea din Budapesta, în 1635.

Universitatea din Iaşi: la 1860.

Cum vi se pare ciudata întârziere de aproape 300 de ani ce desparte naşterea învăţământului superior din Iaşi faţă de cel clujean? Ei bine, e-o întârziere... inexistentă, ce provine din maniere diferite de a citi şi interpreta propria istorie. Dimpotrivă chiar: Iaşul devansează Clujul cu vreo 18 ani, ceea ce, la urma urmei, n-ar fi chiar atât de important; cu adevărat grav este că orbecăim prin istoria învăţământului şi că, inerţial, acceptăm datări păguboase, în pofida evidenţei documentare. Nu spun că ieşenii ar trebui să procedeze numaidecât precum clujenii, legând înfiinţarea Universităţii de funcţionarea unui Colegiu iezuit în sec. XVI, dar, dac-ar fi s-o facă, ar afla un Colegiu similar, tot cu profesori iezuiţi, ctitorit de Despot Vodă Eraclid la Cotnari încă din 1563.

Este, într-adevăr, o practică europeană să se ia ca dată de naştere a universităţilor întâia atestare a unui colegiu căruia i se atribuie statutul de înaintaş. Şi Sorbona procedează astfel. Universitatea din Padova se declară urmaşa unei simple şcoli de administraţie, iar Universitatea din Stockholm ar fi fost, mai întâi, Colegiu, asemenea celei din insulele Baleare, multor din Scandinavia ş.a.m.d. S-ar putea obiecta că respectivul colegiu moldav a funcţionat, cu întreruperi, la Cotnari şi nu la Iaşi. Dar Universitatea „Eőtvős Loránd” din Budapesta se consideră înfiinţată nu în alt oraş, ci chiar în altă ţară (1635, la Trnava, în Slovacia), iar întreruperile din varii motive erau frecvente pretutindeni în epocă: Sorbona, de pildă, n-a funcţionat între 1793 şi 1896.

După aşezământul de la Cotnari au mai funcţionat, în Moldova, Colegiul de la Trei Ierarhi (1640), apoi Academia Domnească, ale cărei baze au fost puse în 1707, ca să nu mai vorbim despre Academia Mihăileană (1834), de la tribuna căreia (că adevărată tribună îi putem spune) Kogălniceanu a rostit, în 1843, cuvântul-profeţie ce avea să-şi afle împlinirea în 1918: „Eu privesc ca patria mea toată acea întindere de loc unde se vorbeşte româneşte (...) şi, ca istorie naţională, istoria Moldovei, a Valahiei şi a fraţilor din Transilvania”.

Ei bine, dacă Universitatea ieşeană refuză să-şi coboare originile până la 1563 printr-o procedură practicată şi recunoscută în plan european, culmea, în pofida tuturor evidenţelor, nu-şi revendică naşterea nici la 1834, anul înfiinţării Academiei Mihăilene. După cum scriu gazetele ieşene din 1860, la acea dată „Universitatea s-a mutat în noul sediu”, cu – atenţie! – aceiaşi studenţi şi aceiaşi profesori de la Academia Mihăileană. Cuza a re-organizat învăţământul românesc, e prea mult spus că a înfiinţat Universitatea ieşeană, doar a legitimat-o printr-un Decret Domnesc.

Universitatea din Stockholm, datând din1878, a primit un astfel de Decret abia în 1960, iar cea din Budapesta, în 1950 – ceea ce nu înseamnă nicidecum că aceştia ar fi anii fondării.

Am în faţă facsimilul unei scrisori trimise în 1936 de Gr.T. Popa lui Mihail Sadoveanu. Hârtia poartă următorul antet tipărit: „Universitatea MIHĂILEANĂ, Facultatea de Medicină, Institutul de Anatomie.” Cine mai ştie că, între 1933 şi 1942, Universitatea ieşeană s-a numit, firesc, „Mihăileană”?

La Centenar, deschizând anul universitar ieşean 1934, Carol II a dat citire Decretului Regal nr. 3119/1933, argumentând logic, apoi, că instituţia ieşeană de învăţământ superior este urmaşa Academiei Mihăilene şi se cuvine să-i poarte numele. În 1942, prin Decretul-Lege 886, Universitatea a fost denumită „Cuza Vodă”, cu o modificare în 1948: ”Al. Ioan Cuza” – ceea ce, evident, nu-i schimbă în nici un fel data reală a naşterii. S-ar putea spune că 26 de ani nu înseamnă mai nimic pe scara timpului şi că revenirea la 1834 ca an al înfiinţării ar putea afecta meritele lui Cuza-reformatorul. Fals! Istoria este istorie şi dacă românii au temei să-şi marcheze mai devreme prezenţa în postata învăţământului şi culturii europene, sunt obligaţi s-o facă.

Situaţia Conservatorului din Iaşi este şi mai bizară: şi-a luat ca dată a naşterii, probabil... dintr-o camaraderie universitară subalternă, tot anul 1860. Când, de drept şi de fapt, Conservatorul (chiar astfel denumit) s-a înfiinţat în 1836, a dat câteva promoţii cu spectacole publice ale absolvenţilor şi, dacă a avut şi perioade de întrerupere (ceea ce s-a întâmplat şi la case mai mari) nu înseamnă că nu s-a născut... la 1836.

Din comoditate şi din inerţie, poate şi dintr-o anume timiditate, continuăm să celebrăm aniversări la date care nici nu-s reale şi... nici că ne-ar avantaja cât de cât!