Doru POPOVICI

Istoria arbitrajelor anapoda începe acum aproape o jumătate de secol, adică de la finala World Cup din 1966. Atunci, un tuşier rus, pe nume Bahramov, a semnalizat gol la o minge, dacă nu mă înşală memoria, şutată în transversală de Geoff Hurst, de unde a căzut în faţa liniei porţii sau pe ea, dar în nici un caz dincolo, astfel încât să fie gol. A fost, totuşi, datorită lui Bahramov, singura fiinţă de pe Terra care a văzut altceva decât toţi ceilalţi. Mai surprinşi decât păgubiţii, nemţii, au fost înşişi beneficiarii, englezii, care s-au trezit cu acest cadou care le-a adus titlul mondial. Fapta s-a produs în prelungiri, la scorul de 1-1! Iar asta o face încă mai condamnabilă, fiind greu de presupus că rusălăul a fost doar chior, şi nu cumpărat. Nu discut aici despre mânărelile la care se dedau arbitrii din toată lumea, în campionatele naţionale (exceptându-i, totuşi, pe englezi şi pe nemţi, deşi e greu de crezut că există locuri fără „trânte”; mai plauzibil e că poate nu am văzut eu meciurile suspecte), nici despre tradiţionalele 5% acordate gazdelor în aprecierea fazelor litigioase, ci despre fotbalul la cel mai înalt nivel, indiferent că e vorba despre echipe naţionale sau cluburi. Vă mai amintiţi poate de arbitrul paraguayan care a distrus un meci şi-o ţară-ntreagă la Mondialul din 2002. Ori de cel care a dus-o pe Franţa la World Cup, ultima ediţie, cea din Africa de Sud, după ce în prelungirile barajului cu Irlanda Thierry Henry a luat cu mâna (!) mingea deja ieşită în aut de poartă (!!), şi-a potrivit-o şi de aici a ieşit golul calificării. Numai naivii rău ar putea crede că n-a fost nici o legătură între asta şi funcţia lui Michel Platini.

Alaltăieri noapte, într-o semifinală de Europa League, Sevilla a deschis scorul în urma unui ofsaid mare, curat, vizibil de pe Marte. Nu însă şi de la tuşă sau măcar de la linia de fund, unde se afla, la vreo 5 metri distanţă de locul faptei, unul din paraziţii ăştia mai noi, numiţi „arbitri adiţionali”. Dacă punem la socoteală cele 5% în favoarea gazdelor şi înmulţim cu 5 (numărul arbitrilor), iese cam 25%, dacă nu chiar 30%, că mai e şi ăla de plimbă tabeluţa cu leduri. Iar dacă vă întrebaţi de ce nu se introduce un hawkeye, ca la tenis, pentru fazele cu probleme, Platini cred că v-ar răspunde: „'Ete, d-aia!”