Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 31 iul 2012 - Anul XVII, nr. 176 (5081)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,971 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5892 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video
Mircea Radu IACOBAN

Mircea Radu IACOBAN


Să vezi și să nu crezi!

Secera şi ciocanul

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Un recent articol al excelentului gazetar şi scriitor basarabean Nicolae Dabija readuce în discuţie o chestiune care părea pe veci tranşată şi validată: comunismul. Cum „Republica Moldova a fost ultimul ţarc comunist din Europa” şi, din 2001 încoace, 14 monumente ale lui Lenin au fost reaşezate pe soclu (!) în localităţi de dincolo de Prut, pare deplin legitimă hotărârea Parlamentului de la Chişinău de a stăvili cât de cât această resuscitare târzie a unei ideologii în numele căreia, din 1917 şi până în 1953, în Rusia (devenită URSS) s-au totalizat 66 de milioane de victime nevinovate. Demersul Parlamentului moldovean de a interzice însemnele comuniste secera şi ciocanul, adoptată în spiritul Rezoluţiei Adunării Parlamentare a Consiliului Europei din 2006 („Necesitatea unei condamnări internaţionale a crimelor regimurilor comuniste totalitare” -  rezoluţia nr. 1481) nu rezolvă prea multe, câtă vreme opreliştea utilizării unui simbol nu implică şi regararea statuilor lui Lenin în „lada de gunoi a istoriei”, de unde le-au scos şi reinstalat adepţii lui Voronin.

Dabija crede că „e ca şi cum ai suprima svastica germană şi l-ai lăsa pe Hitler în mausoleu”. Ceea ce, într-un fel, se mai practică: chinezii condamnă deschis crimele „revoluţiei culturale”, dar mausoleul lui Mao din piaţa Tien An Men înregistrează zilnic sute şi chiar mii de vizitatori! În sine, simbolurile pot părea inocente: svastica nu-i altceva decât un străvechi semn hitit al soarelui, iar atât secera, cât şi ciocanul, neîncrucişate, n-au de ce provoca spaime şi resentimente. În primul caz este vorba de o însuşire abuzivă, în cel de al doilea, de un transfer premeditat de semnificaţie către o zonă tenebroasă a politicului exacerbat. În opinia noastră, proporţiile raptului sunt mult mai mari, mai profunde şi purtătoare de negre semnificaţii, câtă vreme însuşi termenul „comunism” a fost incorect însuşit de regimuri care l-au folosit drept umbrelă acoperitoare a unor condamnabile dictaturi de clan. Cum am mai avut prilejul să scriu, definiţia comunismului, aşa cum o formulează V. Tismăneanu în Dicţionarul Politic din 1981 (paranteză: dicţionar în care, culmea, dl Tismăneanu condamnă... capitalismul şi declară drept fericit viitor al omenirii „instaurarea orânduirii comuniste”!), luată punct cu punct, n-are mai nimic reprobabil.

Ce-i de condamnat în ideea profund creştină (vezi Biblia) a retribuirii după necesităţi? Dar în dispariţia deosebirii dintre sat şi oraş, dintre munca fizică şi munca intelectuală, ori „instaurarea deplină a echităţii sociale”? Când condamni comunismul acuzi fără probe o fantoşă şi o utopie. Comunism n-a existat nicăieri în lume şi nici nu va exista vreodată. A fiinţat în schimb, dramatic şi păgubos, Maoismul, Leninismul, Stalinismul, Castrismul, Dejismul, Ceauşismul, Pol-Pot-ismul ş.a.m.d., regimuri dictatoriale ce-şi căutau acoperire sub pavăza unui concept filosofic schimonosit de Lenin şi preschimbat în instrument de cumplită teroare.

Circulaţia ilicit deturnată a termenului „comunism” provine dintr-o comoditate de gândire şi de exprimare: altfel, cum să-i spui? Mai corectă ar fi, probabil, titulatura de „pseudo-comunism”. De altfel, nici unul dintre ideologii care au slujit regimurile „comuniste” nu l-au prezentat altfel decât ca un (in)accesibil „orizont luminos”, un ţel îndepărtat – iluzie cumva asemănătoare cu povestea calului căruia-i agăţi în faţa botului un mănunchi de fân pe care, oricât ar tropoti, nu-l va ajunge niciodată. Nu-i vorba decât despre o utopie şi atât, iar utopia nu rodeşte decât în raftul bibliotecii. Eroarea terminologică s-a împământenit şi, în virtutea ei, este condamnată o idee – greşeală pe care n-o face Rezoluţia 1841: nicăieri în text nu se condamnă comunismul, cum ne-am grăbit s-o facem noi, ci „regimurile comuniste”. Ceea ce-i cu totul altceva.

Ca să nu mai vorbim despre faptul că şi dincoace, şi dincolo de Prut, aşa-zisul „comunism” n-a fost niciodată o opţiune liberă, ci a fost impus cu tancul. Cât despre imbecila propunere a ziarului basarabean „Comunistul” de... sanctificare a lui Lenin (!!), ce ar fi de zis altceva decât că... somnul raţiunii naşte monştri?

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Secera şi ciocanul.
 Vizualizări articol: FLOOD/SPAM | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 8 voturi
Secera şi ciocanul5.058

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Alte articole semnate de:
Cătălin MIHULEAC
Cătălin MIHULEAC
Mircea Radu IACOBAN
Mircea Radu IACOBAN

 

 

RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei