Google
 
marţi, 31 iul 2012 - Anul XVII, nr. 176 (5081)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,7785 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,3069 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe Google+ Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Iulius Mall Suceava
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |  Trimite pe Yahoo MessengerMessenger |   25 imagini |   ø fişiere video

Autenticitate

Olăritul, între tradiţie şi mijloc de existenţă

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Comuna Marginea din judeţul Suceava este cunoscută în ţară dar şi peste hotare prin ceramica neagră. Ne-am oprit la Marginea, atât pentru ceramică, dar mai ales pentru că atenţia ne-a fost atrasă de o casă foarte veche, cu foarte multe lucruri scoase la aerisit (sumane, covoare cu motive florale ţesute manual, prosoape, haine populare), pe prispa căreia stătea o bătrână. Am făcut cunoştinţă. Cu o voce blândă, Ana Magopăţ ne-a spus că are 81 de ani şi că este cel mai vârstnic meşter olar din Marginea.

“Este casa mea, este casa în care i-am crescut pe copiii mei, Gheorghe şi Ion. Amândoi au păstrat tradiţia familiei, olăritul. Soţul meu este mort de 19 ani, dar i-a rugat să nu lase meseria aceasta, care este brăţară de aur. L-au ascultat şi, la rândul său, Gheorghe, care are 61 de ani, l-a învăţat pe băiatul său, Corneliu, şi pe ginere, şi mai apoi pe un nepot de la un cumnat să facă oale. Cât om putea duce, vom păstra tradiţia olăritului”, şi-a început povestea Ana Magopăţ.

 

Autenticitate bucovineană într-o casă veche de 100 de ani

Cu amabilitatea specifică bucovineană, Ana Magopăţ îi invită pe toţi cei care îi admiră locuinţa să intre în casă pentru a vedea costumele populare din zona Rădăuţi, folosite de familia sa la cele mai importante evenimente din viaţa satului.

Dar cum intri în încăperea din dreapta, privirea îţi este atrasă de ţesături, ii, catrinţe, brâie, ştergare, lăicere şi covoare de lână, cu motive geometrice sau florale, toate confecţionate manual. De asemenea, în camera de zi a casei mai pot fi găsite obiecte de ceramică, trăistuţe, coliere din mărgele, ouă încondeiate, broderii, pieptare, bundiţe şi cojoace cu o ornamentaţie bogată.

 

Punct de atracţie pentru cei care vin în zonă

Fiecare obiect are povestea lui, o poveste veche chiar şi de 50 de ani.

„Sunt foarte mândră de aceste tradiţii şi de căsuţa mea, care este un punct de atracţie pentru cei care vin în zonă. Este o casă veche de peste 100 de ani, nu am schimbat nimic la forma ei, doar a fost drăniţită în urmă cu câţiva ani şi am mai schimbat câteva scânduri de la podea. Mă mândresc cu copiii mei, pentru că la noi, în Marginea, cea mai vestită este ceramica şi ceramica reprezintă localitatea”, a spus proprietara casei.

După ce ne-a prezentat aceste frumuseţi ieşite din mâna meşteşugarului bucovinean, Ana Magopăţ ne-a vorbit cu mândrie despre ceramica de Marginea, invitându-ne să vizităm şi atelierul de ceramică.

 

La Marginea se fac obiecte din ceramică de peste 500 de ani

Bătrâna ne-a spus că la Marginea se fac obiecte din ceramică de peste 500 de ani, pentru că aici există un sol argilos, bun pentru aşa ceva, iar obiecte cum ar fi farfurii, oale, ulcioare, căni, sfeşnice au fost necesare din cele mai vechi timpuri.

Dar, din păcate, acest meşteşug mai este ţinut în viaţă de trei familii, Magopăţ, Bodale şi Pascaniuc. “Când eram eu copil, erau 50 - 60 de familii de olari la Marginea, dar au dispărut pentru că, copiii lor nu au vrut să înveţe meseria”, ne-a spus Ana Magopăţ, oftând.

„A fost greu să păstrăm acest meşteşug al oalelor negre de Marginea, am avut şi interdicţie de a mai produce la un moment dat, dar am rezistat. Soţul meu spunea mereu că de mic a învăţat această meserie şi asta trebuie să facă. Pe vremea lui Ceauşescu ne-au lăsat să facem olărit la Marginea, dar am lucrat pentru stat, în cooperativă, 20 de ani. Iau pensie pentru aceşti 20 de ani în care desenam flori pe oale, le luceam, făceam modele pe oale cu piatra. Şi acum îmi place, mă duc şi închistresc măcar una, pentru că îmi este dor. La 81 de ani încă îmi place să lucrez, au venit pe aici şi miniştri şi m-au felicitat şi mi-au spus <bunica, ne bucurăm că mai găsim tradiţii>”, a mărturisit cu mândrie ascunsă în glas Ana Magopăţ.

Bătrâna povesteşte că atelierele de ceramică şi casa sunt vizitate anual de un număr mare de turişti, iar dintre personalităţi i-au trecut pragul Împăratul Japoniei, Regele României, Regina Olandei, Şahinşahul Iranului, guvernatorul Canadei şi foarte mulţi ambasadori ai statelor lumii.

 

Tainele olăritului

Ana Magopăţ îşi aduce aminte şi acum cum învârtea roata olarului cu piciorul pentru a da forma oalelor şi se bucură pentru că şi acum roata este învârtită tot cu piciorul.

Argila este adusă din împrejurimile localităţii, unde se află în stare mai dură. Apoi este adusă la o formă maleabilă prin amestecare cu apa şi dată prin malaxor, proces numit omogenizare, după care este trecută prin nişte filtre pentru a scoate impurităţile. În următoarea etapă, fiecare olar îşi pregăteşte lutul în bucăţi, mai mari sau mai mici, în funcţie de mărimea obiectelor care se fac. Urmează modelatul la roată, uscatul, decoratul cu piatră de râu sau cremene, preferându-se desenele geometrice, apoi lustruitul şi arsul la cuptor. 

Ana Magopăţ ne-a spus: „Înainte, pământul îl tăiam, îl aduceam acasă, îl bătuceam, iar îl tăiam cu cuţitoaia şi iar îl călcam în picioare. Acum s-a modernizat, sunt prese, sunt utilaje de învârtit pământul la fel ca mixerele din bucătărie, se aduce şi lut gata împachetat în porţii exacte pentru fiecare tip de vas. Înainte a fost greu de olari, au fost amărâţi şi au muncit foarte mult şi din greu. Gândiţi-vă că iarna trebuia să nu îngheţe lutul, să-l amesteci cu apă care era foarte rece şi să-l calci în picioare. Gândiţi-vă numai cât este de greu lutul amestecat cu apă”. 

 

Olăritul, o pasiune – „Dacă nu îţi place, nu faci”

La roata olarului l-am întâlnit pe Constantin Bodale. Fără a se opri din lucru, acesta ne-a spus nouă, dar şi unui grup de elevi din Franţa veniţi în Moldova pentru a vedea tradiţiile şi modul de viaţă din această zonă, că fiecare olar îşi face porţiile de argilă în funcţie de mărimea vasului pe care îl lucrează.

Meşterul olar explică: „Acum execut o vază. O fac într-un minut – două. Lucrez de 35 de ani. La noi se moşteneşte olăritul. Tata a fost olar, bunicul a fost olar, este ca o pasiune, pentru că, dacă nu îţi place, nu faci. La început a fost o joacă de copil, apoi am învăţat de la tata. Roata se învârte, mâna şlefuieşte şi imediat iese vasul. După ce lucrez vasul la roata olarului, îl finisez cu facheşa, după care merge la uscat câteva zile. Depinde de vreme. După aceea trece la finisaj, unde se face şi decorul pe vas, apoi trece la cuptor. În opt ore ajunge la o temperatură de 900 de grade. Când se dă ultimul foc, se închide cuptorul ermetic şi se lasă aşa 24 de ore şi astfel iese culoarea neagră. La vasele roşii, procedeul este acelaşi, numai că se lasă cuptorul deschis. Totul este natural, se poate folosi cu încredere oala de sarmale, ulciorul de lapte, nu au în compoziţie decât lut. Nu punem nici o substanţă chimică”.

 

O meserie care se moşteneşte

Ana Magopăţ ne-a aşteptat pe prispa casei până am ieşit din atelierul de ceramică şi am vizitat expoziţia cu vânzare a olarilor din curtea familiei Magopăţ. A dorit să ne spună că, dacă ar fi tânără şi ar trebui să o ia de la capăt, ar alege tot aceeaşi meserie, de olar.

„Părinţii mei au fost olari, bunicii mei au fost olari, străbunicii mei au fost olari. La fel părinţii şi bunicii soţului meu au fost olari. Şi de aceea mi-am şi luat soţul din familie de olari, pentru că ştiam şi eu, şi el ce ne aşteaptă în viaţă. Atunci lucram oale de uz casnic şi nu cred că aş fi putut face casă cu un alt fel de om decât tot un olar. Dar viaţa s-a scurs, şi am cinci nepoţi şi cinci strănepoţi, şi mă bucur că şi lor le place olăritul şi vor să ducă mai departe această meserie. Nu există o şcoală care să pregătească olari, această meserie se învaţă de la mama şi de la tata când eşti copil”, a concluzionat  Ana Magopăţ.

Înainte de 1989, la Marginea orele de atelier de la şcoală se făceau la atelierele de olărit ale familiei Magopăţ. Pe la roata olarului au trecut sute de elevi din Marginea, dar nici unul nu a dorit să se facă olar.

Olarii ne-au spus că pentru un copil mai talentat, cu dragoste şi tragere de inimă pentru această meserie, trebuie cam patru - cinci ani să înveţe să facă câteva modele. Aşa că viitorul acestei meserii poate fi asigurat doar de copiii celor care încă mai păstrează tradiţia olăritului.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Olăritul, între tradiţie şi mijloc de existenţă.
 Vizualizări articol: 1341 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 4.67/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 4.7 din 6 voturi
Olăritul, între tradiţie şi mijloc de existenţă4.756

Shopping City Suceava
AnnaCori
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Optik Tataru - Cabinete Oftalmologice in Suceava
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Cultural local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Elia Studio - Salon de infrumusetare
Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei