Cătălin MIHULEAC

Râdeam eu acum un timp de noi, românii, care suntem campionii mondiali la proba de căzături din cireş. Desigur, scopul ascensiunii în cireş este culegerea cireşelor, care folosesc la fabricarea cireşatei, a dulceţii de cireşe sau a siropului de cireşe.

Alpiniştii în cireş mai romantici culeg cireşele şi pentru a face din ele cercei, meniţi să împodobească urechiuşele fiinţei iubite. Tocmai de aceea, a le cumpăra din piaţă, în loc de a le culege cu mâna ta, e aproape un sacrilegiu; e ca şi când ai asculta o mare simfonie cu urechile altuia.

Mai spuneam că nu există restricţie de vârstă pentru a te sui şi a cădea din cireş. Până şi persoane sărite departe de vârsta nebuniilor, chiar şi bătrâni cu dentiţia acaparată de straiul viplei nu se dau în lături de la urcuşul în cireş şi de la inevitabila parte a doua, căzătura din cireş.

Chiar izbutisem să evidenţiez câteva localităţi româneşti fruntaşe pe ramură, unde – parafrazând începutul romanului „Douăsprezece scaune” al marilor clasici ruşi Ilf şi Petrov – accidentele de cireş sunt atât de numeroase, încât oamenii se nasc doar pentru a se sui în cireş, a plonja în gol şi a îmbrăca, într-un final glorios, uniforma scorţoasă a ghipsului.

Asta a fost partea pozitivă. Vestea proastă este că supremaţia mondială ne cam este ameninţată, fiindcă se pare că şi prin alte părţi căzutul din cireş devine, uşor uşor, un sport de masă.

Un exemplu notabil de ultimă oră ne este oferit de un fotbalist, şi nu de oriunde, ci tocmai din Bundesliga, de la echipa Kaiserslautern, clasată pe locul al şaptelea în ediţia trecută de campionat. Îl cheamă Adam Nemec, este un internaţional slovac, şi a căzut ca bolovanul din cireş, înscriind pe tabela de marcaj o claviculă făcută arşice şi două coaste din care s-a ales praful. Pentru a se reface îi vor fi necesare trei luni, dar pe fotbalişti nu prea face să-i deplângem, că banul le merge oricum, vii sau morţi.

Altceva plâng eu: că în curând nici la căzăturile din cireş nu vom mai fi campioni.