Mircea Radu IACOBAN

Apărarea lui  Eminescu de insolenţa agresivă a demolatorilor iconoclaşti poate fi trecută legitim printre gesturile de sorginte patriotică, însă victimizarea lui speculativă peste măsura realităţilor istoriceşte atestate poartă mai degrabă sonuri naţionaliste: adicătelea, suntem un popor pe cât de talentat, pe atât de damnat, ale cărui valori nu se pot exprima plenar fiindcă „atâta străinătate” dinlăuntru şi din afară (recte, austro-ungarii şi evreii) le împiedică prin orice mijloace, recurgând până şi la crimă. „Somnul lin” al poetului este an de an tulburat în preajma lui 15 ian. de pescuitorii în apă tulbure meşteri în ocolirea şi ignorarea argumentelor pentru ei incomode şi dispuşi să încerce în a se sprijini chiar şi pe ridicole... combinaţii numerologice!

Prof. univ. N. Georgescu, eminescolog cu merite reale în cercetarea unor „amănunţimi” ale manuscriselor eminesciene, cade şi el, până la urmă, victimă unor demersuri bizare şi de-a dreptul hazoase, dacă n-ar porni de la realităţi prea de tot triste. Răspunsurile aiuristice ale poetului cu mintea rătăcită la întrebările din 12 iunie 1889 sunt „traduse” în cheie aiuristică, spre a se concluziona că „moştenitorul lui Matei Basarab” nu făcea altceva decât să se exprime... cifrat (de ce?), după cum ar demonstra-o „relaţiile numerice dintre cuvinte”. Citez: „dacă adresantul uită să adune la primul răspuns de 33 carate pe următoarele 15 cuvinte, este atenţionat a doua oară, după care, în cel de al treilea răspuns, cifra 48 se repetă de 6 ori: semnal puternic. Asta pe prima diagonală a încrucişării (33+15+15). Pe cea de a doua diagonală a încrucişării ies frumoasele sume: 32+16+16, adică 16x4=64. Simetriile sunt atât de bine construite încât este limpede (!! – n.n.) că textul, în întregul său, a fost lucrat migălos. Patru întrebări şi patru răspunsuri, 4x4=16; aceasta poate fi şi cifra de bază care trebuie luată în calcul. Primele trei întrebări au 16 cuvinte (socotindu-se „ce-ai” drept două cuvinte). A patra întrebare are 7 cuvinte („te-a”, două cuvinte) şi bănuim că trebuie să mai fie unul  (dar... nu-i, n.n.) pentru totalul de 24 de cuvinte al tuturor întrebărilor (...) Adăugând cifra 1 pentru cuvântul presupus lipsă, iese suma 112: exact 16x7=112. În text sunt 7 cifre (odată 64 şi de 6 ori 48...” – şi tot aşa înainte. La o astfel de lectură „rebusată”, „Internaţionala” poate da „God Save the King”!

De altfel, întregul eşafodaj al aşa ziselor demonstraţii se întemeiază pe „revelaţii” de calibrul Petrache Poienaru l-a lovit cu piatra pe Eminescu fiindcă pronumele Petru vine de la piatră (!!- n.n.), după cum alt autor din aceeaşi tagmă sugerează că amicul poetului, Ocăşanu, este agent austro-ungar fiindcă numele Ocăşanu vine de la „ochi”, şi, se ştie, spionii trag cu ochiul! La fel de „logice” sunt revelaţiile doctorului Ovidiu Vuia: „Creierul (lui Eminescu, n.n.) era de greutate normală, 1490 gr., ca al lui Schiller, ori poetul german a suferit de plămâni, nu a avut tulburări psihice.” Deci: dacă amândouă creierele cântăreau la fel, Schiller murind de ftizie, nici Eminescu nu putea avea tulburări psihice!

Curat logic, hai să ne haidem! Un oarecare Ionuţ Ţene, în „Napoca News”, îşi începe articolul scriind de asemenea agramat „Mihai Eminescu ca şi poet”, apoi „ca şi redactor”. Aceste ŞI inutile şi parazite, fiindcă  enunţurile nu presupun comparaţii, spun totul despre nivelul de cultură al celor ce se amestecă nechemaţi într-o sensibilă dispută de istorie literară. Iar Ţene decide fără să clipească: „Pe 28 iunie (corect: la 28 iunie) i se înscenează nebunia poetului (...) la ordinul serviciilor secrete austriece”. Nu-i nevoie de probe, de acum încolo, „se ştie” şi atât – bolovanul a pornit la vale, cum să-l mai opreşti? Întrucât 16x7=112, în presa considerată serioasă apar curent titluri de genul „120 de ani de la uciderea lui  Eminescu”, de parcă gata, s-a tranşat, quod erat demonstrandum! 

Bietul Eminescu!