Lucian AVRAMESCU

Cineva îmi povesteşte, priponit în amintirea unor întâmplări trăite direct, cât de ieftin şi umilitor îşi vând românii forţa de muncă în străinătate. Bărbatul, sub 40 de ani ca vârstă, priceput în construcţii (e chiar un meşter bun), tocmai s-a întors din Spania. S-a întors, zice chiar el, cu coada între picioare. Ne întâlneam dimineaţa, doar ce se lumina, într-o mică piaţă şi aşteptam norocul. Norocul era să vină unul şi să te ia, nu conta la ce muncă, să lucrezi pentru el o zi, două. Ghinionul era să-l ia pe altul, fiindcă oferte erau din belşug, mai ales români şi marocani, iar cereri puţine. Acceptai orice preţ, nu mai stăteai la tocmeală. Cu toate că românii sunt ieftini şi nu se dau în lături de la nici o treabă, cei mai mulţi rămâneam pe străzi. Frecam, cum se zice, menta. Unii se dedau la câte-o ciordeală, alţii pândeau vreun noroc. Şi norocul, fiind chior, nu prea ajungea la noi. Aşa că m-am întors acasă.

Pieţele astea, ca de vite, extrase parcă din sclavagism, sunt peste tot. Cineva mi-a zugrăvit imagini asemănătoare din sudul Italiei. Pieţe, neoficiale, pe lângă lege, ale muncii. Românii sunt ieftini, nepretenţioşi, buni la orice activitate. Foamea îi împinge pe unii spre gesturi antisociale şi atunci ajung la televizor sau/şi la pârnaie. Înmulţirea acestor cazuri a deteriorat calitatea unică, recunoscută, de a fi ieftini. Ieftini, dar hoţi şi italienii te preţăluiesc de zece ori până ajung să se încurce cu tine. E dramatic.

Lipesc aceste informaţii, culese de la sursă, cu altele, care curg zilnic în ţara acestor căutători de mijloace de supravieţuire, globtroteri ai norocului. Acasă e dezastru. Cel puţin asta rezultă din deciziile publice ale Guvernului şi din realităţi sociale incontestabile. Pe fondul scăderii dramatice a salariilor şi pensiilor, al amputării diverselor ajutoare sociale, al trecerii mamei şi copilului în subsolul grijilor puterii, preocupată mereu să-şi adjudece partea leului, se petrece avântul fără precedent al scumpirilor. N-a fost destulă creşterea taxei pe valoarea adăugată de la 19 la 24 la sută, ceea ce a afectat întreaga populaţie. Iureşul a dus mai departe, săptămânal, dacă nu chiar mai des, în sus, preţul carburanţilor. Preţul benzinei la pompă, cea plătită de cetăţean, a sărit de 5 lei litrul şi ameninţă – conform unor estimări – să ajungă în acest an la 7 lei litrul. La nivelul veniturilor noastre, în ţara cu cele mai mici salarii şi pensii din Europa, scumpirea nesimţită (mă voi explica de ce zic nesimţită) a carburanţilor este de-a dreptul asasină. Energia intră şi în preţul roşiei de pe piaţă şi al cartofului ajuns la 30 000 lei vechi kilogramul (cartoful era soluţia de avarie pentru familiile sărace, cu mulţi copii). Intră şi în preţul biletului de transport şi în peretele casei pe care ai început să ţi-o clădeşti dar ai fost forţat s-o întrerupi la jumătate. Benzina – iată de ce preţul e nesimţit – se petrece mai tare decât în ţări care n-au petrol, iar noi încă avem. Încă avem, dar nu-i al nostru. Scumpiri, scumpiri, scumpiri. Probabil că tot scumpirile l-au determinat de bietul Boc să-şi umfle cu multe milioane de euro cheltuielile oficiale. Numai pentru întreţinerea Palatului Victoria şi-a pus deoparte 24 milioane euro în acest an. Măcar el şi ai lui vor traversa fără zguduituri criza, inflaţia şi sărăcia. Şi doamna Udrea şi-a pus deoparte, din banii publici fireşte, aproape o jumătate de milion de euro pentru ”deplasări în străinătate”. Ştim că activitatea noastră diplomatică la nivel înalt e zero. Pe ce-o fi cheltuind aceşti bani? Merge la coafor la Paris? Şi Boc are la dispoziţie un milion şi jumătate de euro pentru protocol, scrie presa. Boc e premierul care nu s-a văzut cu nici un omolog străin (poate cu cel din Moldova de peste Prut), n-a excelat în întâlniri bilaterale aducătoare de schimburi şi avantaje pentru România. Atunci de ce această risipă?

Scumpiri ale traiului, ieftinire – până la nivelul de a o da gratis - a vieţii. Viaţa e tot mai scurtă şi mai improbabilă în România. Un român costă din ce în ce mai puţin. Viaţa i se scurtează, mulţi nu mai ating pensia. Un prieten din Valea Călugărească îmi spune trist că are doi veri primari bolnavi de cancer, cu puţine şanse de salvare. Unul are cancer la plămâni, altul la stomac. Nici unul n-a împlinit 50 de ani. Despovărări bugetare care aduc zâmbet în rândurile strâns unite ale puterii. Moartea face parte din strategia guvernamentală. Moartea e de altfel unica soluţie a ieşirii din criză. Banchetul puterii poate continua.