Cătălin MIHULEAC

A săltat notabil nu doar cantitatea, ci şi calitatea cerşitului pe-aici, prin ţara noastră, în ultimele două decenii. Nu mai este cum era. Desigur, încă mai prestează cu mâna întinsă, stând în cur la margine de drum sau mişunând prin parcările mai răsărite, clasicii zdrenţăroşi, cu sau fără copii în braţe.

În paralel însă îşi desfăşoară activitatea o categorie spilcuită, de modă nouă, sub chipul unor juni şi june. Emanând un sexăpil cert, mirosind elevat, îmbrăcând haine îngrijite şi purtând nişte tabele solemne sub braţ, ei şi ele îţi barează calea, ca la un punct de control vamal, şi-ţi recită pe nerăsuflatelea un mic discurs, trist şi monoton ca o doină cântată la nai de Gheorghe Zamfir. Te faci că nu auzi şi vrei să treci mai departe, să-ţi urmezi interesele care te-au extras din casă sau să-ţi duci mai departe plimbarea citadină, solfegiind cu pasul câteva măsuri pe trotuar... Dar junii şi junele se ţin de tine lipitori, ca şi cum ţi-ar face un marcaj strâns, om la om, pe semicercul unui teren de handbal. Încerci disperat o fentă din corp, o pivotare, un dribling fără minge, ceva... În zadar. Eşti oprit prin orice mijloace, chiar şi prin fault, dacă altfel nu se poate.

Într-un final, neavând de ales, cedezi şi asculţi doina fără acompaniament de nai, în care este vorba ori despre copii malformaţi, ori despre tineri dezintegraţi, adulţi retardaţi, bătrâni bolnavi de supra-românie ş.a.c.n ( şi alte categorii de năpăstuiţi ). În numele tuturor acestora, eşti rugat, aproape somat să cotizezi cu cât te lasă inima, în schimb primind onoarea de a-ţi fi numele menţionat în tabelele solemne purtate de juni şi de june sub braţ, tabele care, în final, se dovedesc a fi ale fruntaşilor în acte cu înalt caracter umanitar.

Dacă stai mai slab cu musculatura sau cu nervii, scoţi banul ca să-ţi recâştigi, în sfârşit, libertatea. Deşi, în sine, admiţi că lucrurile urmează cumva un fir logic, pentru că doar un ins malformat, un dezintegrat, un retardat sau un bolnav de supra-românie poate crede că banii cu care se cotizează iau într-adevăr calea amărăştenilor. Nu-i greu de imaginat în parbrizul căror merţane şi-n apa căror piscine în construcţie îşi oglindesc imaginile toate fondurile astea, adunate stradal, prin sechestrarea trecătorilor.

Nici că se poate dovadă mai bună că cerşitul a făcut în ţara noastră progrese demne de menţionat.