Mircea Radu IACOBAN

Am în faţă cinci DVD-uri stranii. Cu puţină vreme înainte de a-şi da sfârşitul, marele bariton David Ohanesian a solicitat o filmare destinată posterităţii: „Dom’le, să se ştie adevărul. Dacă nu vă place acum ceea ce spun, să se dea peste 50 de ani. Eu am curajul să le spun acum.”  Solistul care a cântat cele mai multe spectacole dintre toţi baritonii Operei Române, care a încântat mai bine de zece ani iubitorii de operă din Germania, care a evoluat în scenă cu aproape toţi marii solişti ai vremii lui, se destăinuie fără obişnuitele măsuri de precauţie – oricum, nu mai avea de răspuns decât în faţa lui Dumnezeu. În pofida unui subiectivism poate prea apăsat, mărturisirile lui Ohanesian prezintă real interes prin ineditul informaţiei, cât şi prin puţin obişnuita sinceritate cu care se ia în discuţie starea spectacolului de operă înainte şi după 1989. Am primit permisiunea să fac publice textele acestor DVD-uri ce însumează cinci ore de spovedanie şi pur şi simplu ezit. Oare nu-s nedrepte frazele de genul „Câteva nenorociri am avut în viaţa mea. Odată, m-a invitat Ion Dacian să-l văd în Traviata. M-a întrebat: cum ţi-a plăcut? Ce să-mi placă, n-am ştiut unde să mă ascund! Apoi, când a trebuit să ascult o lucrare a ministrului culturii – ăsta, de este compozitor. Pe atunci, nu era ministru. Aşa-i de ministru şi de compozitor, că, de-i aude numele, câinele meu începe să latre!” Dar opiniilor lui strict „la meserie” nu se poate să nu le dai crezare: „Cea mai mare cântăreaţă a noastră a fost Marina Krilovici. Fenomenală! Pur şi simplu uitai că eşti în scenă! Spiess a cântat formidabil zece ani. Atât. După aceea...De la zece mii de dolari onorariu pe seară, a ajuns să cerşească roluri plătite cu o sută de dolari reprezentaţia.” Într-o bună zi, directorul Brădiceanu îl cheamă pe Ohanesian şi-i pune întrebarea încuietoare „mă, tu ai fluierat în biserică?” Trupa trebuia să efectueze primul mare turneu la Paris, cu Oedip; toate numele de pe listă erau bifate, Ohanesian, tăiat. După lungi peripeţii şi adevărate interogatorii, se află motivul interdicţiei: baritonul anunţase că-şi vinde casa, suficient pentru o suspiciune de rămânere în străinătate. Când, totuşi, primeşte paşaportul, nu-i vine să creadă, doar „Pe Oleg Danovschi l-au întors de pe peronul gării, când să plece la Moscova: apare un ofiţer, îl salută, îi cere paşaportul şi-i spune: Dumneavoastră puteţi pleca acasă...” Spectacolul parizian a fost adevărat triumf. „Am avut nişte emoţii! Uite, şi acum mi se face părul măciucă şi pielea de găină! Când am văzut sala aia splendidă şi când mi s-a spus că-n sală vor fi mulţi prieteni ai lui Enescu... Apropo: eu vă spun cu mare precizie că Enescu nu este iubit în România. Da de ce, dom’le, câţi ca Enescu avem în România? Au ajuns să-l înjure şi pe Eminescu... Începem spectacolul. După actul al treilea, care-i cel mai năbădăios, vine la mine o cucoană şi-mi zice: fotografia să fie din actul III! Cineva îmi spune: ştii cine-i asta? Impresara lui Enescu. Succesul a fost nemaipomenit. Aplauda şi libretistul, căruia, de emoţie, i s-a făcut rău...” Şi tot aşa, vreme de cinci ceasuri, Ohanesian, sorbind din cafea şi ronţăind  felii de harbuz, înfiripă o istorie a operei, când aplaudând, când fluierând. Printre victime: Eugenia Moldoveanu, care ar fi îndrumat total greşit tinere talente, fiind direct răspunzătoare de prea rapida „consumare” a unor voci promiţătoare. Ca simpli spectatori, n-avem suficiente antene spre a aprecia cât şi ce este exagerare, ori pur şi simplu opinie eronată. Fiind rostită aproape „in articulo mortis”, mărturisirea n-ar trebui suspectată de nesinceritate. De altfel, este evident că Ohanesian crede nestrămutat în ceea ce afirmă. Oricum, subscriem fără rezerve ultimei afirmaţii: „Toată lumea spune că stăm rău cu cultura. Nu-i adevărat! Dar dacă tot o spunem mereu, o s-ajungem şi să credem!”

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului „Am curajul să le spun!”.

Comentarii