Narcis SIRETEANU

Acum, în noiembrie, se fac 20 de ani de când Corneliu Coposu a murit. Deşi, dacă azi vorbim de el, înseamnă că nu a murit de tot.

Avea 81 de ani, în 1995. Dacă ne gândim că Neagu Djuvara face acuşica suta, rezultă că mai putea şi Coposu să rămână pe această planetă. Unor asemenea fiinţe ar trebui să li se permită să trăiască peste limitele pe care biologicul le impune muritorilor de rând. Sunt convins că istoria României s-ar fi scris cu alt corp de literă, dacă acest bărbat n-ar fi părăsit lumea pământească, trist şi bolnav, într-o cenuşie zi de 11 noiembrie 1995. Cu el printre noi, aveai măcar la cine te raporta. Toţi îi luaseră frica. Şi Puterea, şi Opoziţia. Nu întâmplător i se spunea Seniorul.

Vă recomand Viaţa lui Corneliu Coposu, excelentă carte biografică, avându-l ca autor pe Tudor Călin Zarojanu, care a folosit exclusiv documente din arhiva Securităţii. Ce soartă a mai avut şi Coposu: cum i-au mai devastat comuniştii viaţa; cum i-au mai devastat minerii casa, în iunie 1990...

Alex. Ştefănescu sau Mircea Dinescu au scris despre Coposu ca despre un sfânt. De partea cealaltă, mizerabile au fost scrierile lui Corneliu Vadim Tudor şi Adrian Păunescu despre el.

Altă scriere murdară, intitulată Cui i-e frică de Virginia Woolf?, îi aparţine scriitorului Ion Băieşu şi a apărut în ianuarie 1990, în ziarul „Adevărul”. Se revolta Băieşu: „Arghezi vindea cireşe, când Coposu şi alţi dezertori politici îşi beau cafeluţa cu cornuleţe croissant în cafenelele Parisului...”

Ce agramat! „Cornuleţe croissant” e un pleonasm de bolovan; „croissant” însemnând în franţuzeşte tocmai „cornuleţ”. Am aflat cu toţii că, jumătate de secol, Coposu nu a părăsit ţara, 17 ani petrecându-i în temniţe şi-n domiciliu obligatoriu, în Bărăgan. Locuri unde nu s-a auzit de „cornuleţele croissant”.

Ion Băieşu ştia despre îndelungata detenţie a lui Corneliu Coposu. Minciuna sa a fost deliberată, având cu siguranţă în spate serviciile secrete neromâneşti.