Narcis SIRETEANU

Un falnic sucevean de-al nostru „a murit cu zile”, scriu ziarele. Adică putea să trăiască, dacă ar fi fost tratat profesionist la internarea în spital. Profesorul universitar Tiberiu Brăilean avea 54 de ani. S-a născut în satul Bilca, unde a făcut şi prima bucată de şcoală, studiile liceale terminându-le la Rădăuţi. Iar Facultatea de Economie la Universitatea „Al.I. Cuza” din Iaşi. 

Omul a fost luat cu ambulanţa şi internat de urgenţă la cea mai bine dotată clinică de cardiologie din Moldova, la Spitalul „Parhon” din Iaşi. Care era şi de gardă, în noaptea aceea.Ar fi trebuit imediat introdus în sala de operaţie. Dar, în România, nimeni nu se grăbeşte, nici măcar medicii. Aşa că nici după şase ore, bolnavul nu avea diagnosticul stabilit.

Medicii oscilau între infarct şi embolism pulmonar, iar părerea mea e că ar fi trebuit să dea cu banul sau să stabilească diagnosticul prin metoda băţului de chibrit mai scurt. Până la urmă, au hotărât să-l transfere la alt spital, mesajul fiind acela că dacă moare, măcar să moară în ograda altora.

Revoltător e că, oricare ar fi fost diagnosticul din cele două – ori infarct, ori embolism -, intervenţia chirurgicală trebuia realizată imediat, fără nici cea mai mică amânare.

Bine crescut cum era, în cele din urmă profesorului i s-a făcut milă de labilitatea sistemului spitalicesc din România şi a murit.

Acesta e doar un caz, din multele care se petrec zilnic în spitalele din ţara noastră. Noi ştim ce s-a întâmplat doar pentru că victima sistemului medical a fost o personalitate ca profesorul Brăilean, din anvergura sa socială rezultând o mediatizare deosebită.

Aici s-a ajuns. Emigrările masive ale personalului medical au dus la şubrezirea totală a sistemului. Floarea medicilor şi asistenţilor pleacă, iar cei care rămân au gândul tot la plecare.

Acuşi-acuşi, o să ajungă să opereze femeia de serviciu. Iar anestezist va fi portarul.