Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 7 dec 2009 - Anul XIV, nr. 287 (4273)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9754 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6739 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   5 imagini |   ø fişiere video

Opel a început comercializarea noului Astra

Opel avea nevoie de o schimbare majoră de imagine, aceasta venind odată cu Insignia. Revoluţia continuă alături de noul Astra, modelul care practic va decide soarta companiei administrate în continuare General Motors.
4 decembrie 2009 poate fi considerată ziua renaşterii mărcii germane în clasa compactă, data la care vânzările noului Astra au debutat în Germania, Spania, Olanda şi Belgia. Ca o remarcă importantă, Opel informează că până în prezent a primit în decurs de aproape două luni peste 45.000 de comenzi pentru Astra. Clienţii din România vor trebui să mai aştepte o lună pentru a-l putea achiziţiona, primele exemplare fiind disponibile din ianuarie 2010.
Noul Opel Astra mizează pe legătura puternică dintre aerodinamică, prezenţă estetică şi performanţe. Cu un design proaspăt, aşezat pe linia limbajului inaugurat de Insignia, hatchbackul compact îşi îmbie publicul ţintă cu formele sale elegante şi o caroserie bine conturată.
Maşina surprinde prin liniile rafinate la care se adăuga o doză serioasă de dinamism, inspirată de elementele părţii frontale. Interiorul este garnisit cu materiale de calitate, sisteme audio moderne iar accesarea comenzilor de către şofer va fi mult mai facilă.
Opel susţine că Astra depăşeşte în multe privinţe standardele impuse de alte modele de top din segment. Cel puţin la nivel tehnologic, sistemele de ultimă oră, Opel Eye – ce recunoaşte semnele de circulaţie, farurile adaptive AFS+, şasiul mecatronic, sunt inovaţii disponibile pentru prima oară în clasa compactă. Noul Astra este prevăzut şi cu inteligentul sistem electronic de conducere Opel FlexRide, o raritate pentru această clasă, care îi permite şoferului să aleagă între trei setări, Standard, Sport şi Tour, adaptându-se în acelaşi timp, la modificările stilului de conducere şi la viteza de abordare a virajelor.
Testele efectuate de EuroNCAP au relevat un alt aspect definitoriu pentru noul Astra: protecţia maximă. Modelul german a primit 5 stele – cel mai mare punctaj, conferit în baza noilor reglementari intrate în vigoare din acest an.
O altă surpriză plăcută vine la partea de motorizare, unde gama oferită este mai bogată şi atractivă ca oricând. Spre exemplu, pe piaţa germană sunt disponibile nouă propulsoare. Cele diesel cu tehnologie common-rail sunt mai economice şi silenţioase, în timp ce gama unităţilor pe benzină aduce agregate mai puternice, dar cu emisii diminuate. Familia de motoare CDTI cuprinde patru motoare cu injecţie multiplă common-rail cu capacitate între 1,3 şi 2,0 litri, care dezvoltă puteri între 95 CP şi 160 CP. Toate acestea sunt prevăzute cu filtre de particule. Cele patru motoare pe benzină, cu volum între 1,4 şi 1,6 litri, dezvoltă puteri între 100 CP şi 180 CP. Un nou motor Turbo de 1,4 litri, cu dimensiuni reduse, care dezvoltă o putere de 140 CP, înlocuieşte actualul motor de 1,8 litri cu aspiraţie naturală. Datorită tehnologiilor superioare ale acestei game de capacitate cilindrică, motorul 1.4 Turbo dezvoltă un cuplu cu 14% mai mare, însă consumul de carburant este mai redus. Gama cuprinde, desigur, şi o versiune ecoFLEX cu un consum de carburant şi emisii de CO2 foarte reduse.
Cu o lungime de 4,42 metri, noul Astra oferă un spaţiu mai generos şi un plus de confort pentru pasageri, atât în partea frontală, cât şi în cea din spate, datorită ampatamentului cu 71 de mm mai lung.
Noul Opel Astra costă 15.900 de euro în Germania, în timp ce pe piaţa românească va fi disponibil de la 14.250 de euro cu TVA.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Opel a început comercializarea noului Astra.
Dezmembrări Camioane Suceava •  •  •  •  •  •  • 
 Vizualizări articol: 1232 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Opel a început comercializarea noului Astra0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Auto

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei