Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 23 aug 2010 - Anul XV, nr. 197 (4488)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6386 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Aproape 300 de traficanţi trimişi în judecată şi 260 kilograme de droguri confiscate în şapte luni

Poliţiştii au confiscat peste 260 de kilograme de droguri şi 32.800 de comprimate, în valoare de 60 de milioane de euro, aproape 300 de traficanţi, din 50 de grupări, fiind trimişi în judecată în primele şapte luni ale anului, a anunţat, duminică, Poliţia Română.

În primele şapte luni ale anului, poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate au anihilat 149 de grupări infracţionale organizate, cu 15,50 la sută mai multe faţă de aceeaşi perioadă din 2009, se arată într-un comunicat al Poliţiei Române.

În urma cercetărilor, 1.128 de membri ai grupărilor infracţionale au fost trimişi în judecată, din care 492 în stare de arest preventiv. Numărul persoanelor trimise în judecată în primele şapte luni ale acestui an a crescut cu 26,19 la sută faţă de perioada similară din 2009.

"50 dintre grupări, formate din 292 de persoane, aveau ca obiect de activitate traficul de droguri, 39, formate din 333 de persoane, se ocupau cu spălarea banilor, 344 de persoane, organizate în 35 de grupări, erau specializate în traficul de persoane, alte 25 de grupări, formate din 159 de persoane, fiind specializate în criminalitate informatică", au precizat reprezentanţii Poliţiei Române.

În şapte luni, poliţiştii au confiscat 260,904 kilograme de droguri, din care 187,623 kilograme de droguri de mare risc (cocaină, heroină, amfetamină), 73,281 de kilograme de droguri de risc (canabis, haşiş) şi 32.867 de comprimate, valoarea de piaţă a acestora fiind estimată la peste şase milioane de euro.

Poliţiştii au mai confiscat 1.481.406 euro, 2.256.269 de dolari, 89.172 de lei, 830.535.000 de lei reprezentând numerar provenit din operaţiuni ilicite, precum şi alte bunuri şi mărfuri mobile sau imobile în valoare de 55.311.000 de lei.

De asemenea, au fost confiscate 146 de autoturisme, 870 de hard-disk-uri, 71 de arme de foc, 1.038 de bucăţi de muniţie şi 1.415 cărţi de credit false, au fost puse sechestre asiguratorii asupra a 79 de imobile, iar din circuitul economic a fost recuperată monedă falsă, respectiv 297.359 de lei, 74.754 de dolari, 640 de lire sterline, 183.002 euro şi 8.811 alte monede convertite în euro.

Peste 5.700 de ordonanţe de delegare dispuse de procurori pentru activităţi de cercetare penală au fost soluţionate de poliţişti în primele şapte luni, cu 33,97 la sută mai multe faţă de perioada similară a anului trecut. Dintre acestea, 1.910 au fost soluţionate de structurile antidrog, 1.319 de poliţiştii de la combaterea criminalităţii informatice, 1.296 de cei specializaţi în combaterea traficului de persoane şi 1.182 de cei de la combaterea spălării banilor.

Pentru probarea activităţii infracţionale a suspecţilor, în baza ordonanţelor dispuse de către procurorii DIICOT, poliţiştii au audiat peste 18.000 de persoane, au efectuat peste 2.000 de constatări tehnico-ştiinţifice, peste 2.500 de percheziţii domiciliare şi peste 1.700 de percheziţii informatice.

"În eforturile depuse de structurile specializate ale Poliţiei Române pentru menţinerea sub control a fenomenului crimei organizate s-a cooperat cu structuri similare din mai multe state. Menţionăm foarte bună cooperare cu agenţiile de aplicare a legii din SUA, Germania, Bulgaria, Ungaria, Turcia, Austria şi Marea Britanie", se mai arată în comunicatul citat.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Aproape 300 de traficanţi trimişi în judecată şi 260 kilograme de droguri confiscate în şapte luni.
 Vizualizări articol: 345 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Aproape 300 de traficanţi trimişi în judecată şi 260 kilograme de droguri confiscate în şapte luni0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Actualitate national

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei