Cătălin MIHULEAC

Presa din ţara noastră ne-a prezentat în felul ei unic o tragedie petrecută în zona Olteniei, regiune prin definiţie frământată ca un aluat uriaş. Tragedia e totuşi de-un cenuşiu banal, pentru vremurile zbuciumate pe care ţara noastră le traversează, dar a fost povestită cu mult şi oarecum nepotrivit har pe posturile de televiziune, de parcă ar fi fost un banc de-ăla savuros, cu olteni imprevizibili.

Cică doi tineri în curs de maturizare, având vârsta de treij’ de ani de căciulă, s-au sfădit cu străşnicie, pe seama unei sume de câteva miuţe bune de euro, pe care unul dintre ei o datora celuilalt şi nu se grăbea să i-o returneze.

Astfel încât, au luat-o gradat: pentru început, s-au certat ei steril ce s-au certat, până când unul, mai întreprinzător, a trecut la metode de convingere omologate: a apucat de coadă o bâtă zdravănă, care probabil că şedea cuminte pe-un raft al bibliotecii sale, a învârtit-o de câteva ori, făcând aerul să şuiere, şi a prefăcut într-un zob de toată frumuseţea scăfârlia unde sălăşluia încăpăţânarea deosebită a celuilalt. După care, a pus mâna gospodăreşte pe-un fierăstrău cumpărat de la „Praktiker”, a scuipat în pălmi şi l-a porţionat pe căpos, pentru a-l transforma în cotlete şi a-l putea transfera cum se cuvine în pungi de plastic ascunse cine ştie pe unde, pe sub nişte poduri puţin umblate sau cam aşa ceva. După toate astea, a ras două-trei ţuici şi a adormit tun, cu satisfacţia muncii împlinite. De visat nu ştiu ce a visat, dar presupun că s-a visat pe sine cum alerga după o mândră cu basma roşie, într-un  lan de grâu, mândră pe care până la urmă a şi prins-o.

De ce spun eu că toată tărăşenia a fost prezentată la tembelizor de parcă ar fi fost un banc englezesc cu olteni? Fiindcă, de fiecare dată când disecau „oribila crimă” (oribilă, de parcă ar exista şi crime decente sau gingaşe!), reporterii şi spicherii ţineau să ne facă precizarea că protagoniştii, criminalul şi victima, erau buni prieteni. Da, foarte buni prieteni erau, prieteni la cataramă, ca fraţii se aveau, îşi împărţeau tot între ei, chiar şi toporul. „Şi să nu uităm că cei doi, criminalul şi victima, erau foarte buni prieteni....”, subliniau oamenii televiziunilor.

Iar noi, deh, ce să mai zicem?! E foarte bine că cei doi erau prieteni, foarte buni prieteni, prieteni la cataramă şi că se aveau ca fraţii. Gândiţi-vă, dacă erau duşmani, cine ştie ce nenorocire se putea întâmpla...