Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 2 aug 2008 - Anul XIII, nr. 180 (3861)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6386 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   2 imagini |   ø fişiere video

Tăriceanu a mâncat fasole şi murături cu sinistraţii, la Rădăuţi Prut

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a ajuns, ieri, în comuna Rădăuţi-Prut (judeţul Botoşani), unde a stat la masă cu o parte dintre sinistraţi şi a mâncat cu aceştia ciorbă de fasole cu costiţă şi murături, în tabăra în care au fost cazate persoanele ale căror case au fost distruse de ape.

La masă au stat şi ministrul Internelor şi Reformei Administrative, Cristian David, şi ministrul Mediului, Attila Korodi.

În timpul mesei, Tăriceanu i-a asigurat pe sinistraţi că autorităţile vor aloca fonduri şi materiale de construcţie pentru refacerea caselor afectate de viituri.

Premierul a ajuns în judeţul Botoşani pentru a verifica modul în care sunt înlăturate efectele inundaţiilor.

Tăriceanu s-a deplasat ulterior în comuna Tămăşeni (judeţul Neamţ).

Inundaţiile au afectat 549 de locuinţe şi 12 şcoli şi grădiniţe din cele 33 de localităţi din judeţul Botoşani în care a ajuns viitura, majoritatea celor peste 2.000 de persoane evacuate din calea apelor s-au întors la casele lor, iar autorităţile au continuat, joi, acţiunile de reabilitare.

În localitatea Rădăuţi-Prut a început evaluarea bunurilor distruse de ape, un prim bilanţ indicând faptul că, din cele 364 de locuinţe inundate din localitatea Rădăuţi-Prut, 170 au fost distruse în întregime.

Directorul Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), Petre Stanciu, a declarat, ieri, că în sectorul Oroftiana-Rădăuţi-Prut debitele sunt în scădere, în timp ce sectorul din aval, cuprins între localităţile Stânca-Trifeşti-Ungheni se află sub cod roşu, iar în aval de râul Prut este în vigoare codul galben.

 

Amânarea concediilor pentru miniştri

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a cerut tuturor miniştrilor să amâne plecarea în concediu până la depăşirea situaţiei critice din zonele inundate, spunându-le că şi el îşi va reprograma concediul pe care urma să îl înceapă ieri, au declarat surse guvernamentale.

Solicitarea a fost adresată miniştrilor în şedinţa de joi a Guvernului.

"Premierul a cerut tuturor miniştrilor, în şedinţa de Guvern, să îşi amâne deplasările în concediu şi le-a spus că şi el îşi va reprograma plecarea în concediu, care trebuia să fie ieri până la depăşirea situaţiei critice din zonele inundate", au afirmat surele citate.

Tăriceanu s-a aflat, săptămâna trecută, în concediu la Bodrum (Turcia) şi a revenit în ţară la finele săptămânii, pe fondul inundaţiilor, el vizitând în ultimele zile mai multe localităţi afectate.

 

Ultimul bilanţ: Numărul persoanelor evacuate a scăzut la 4.000

Numărul persoanelor evacuate din cauza inundaţiilor a scăzut la 4.049, cele mai multe fiind în judeţele Iaşi, Neamţ şi Bacău, a declarat, ieri, secretarul de stat Victor Paul Dobre la prezentarea bilanţului Ministerului Internelor şi Reformei Administrative (MIRA).

Potrivit secretarului de stat, sunt în continuare 498 de locuinţe distruse, numărul persoanelor decedate fiind acelaşi, cinci.

De asemenea sunt 148 de case în pericol de prăbuşire, numărul locuinţelor inundate fiind 2.662.

Acesta a precizat şi că efectivele MIRA sunt pregătite să intervină în zona de pe Prut unde sunt încă depăşite cotele de atenţie, pentru supraînălţarea digurilor.

În judeţele Botoşani, Suceava, Neamţ, Bacău, efectivele MIRA au ajutat populaţia pentru îndepărtarea apei din case, curăţarea mâlului şi distribuirea ajutoarelor.

Potrivit lui Dobre, autorităţile centrale au comunicat cu prefecturile din cele şase judeţe afectate, unde au avut loc, ieri, şedinţe ale comisiilor conduse de secretari de stat, care au reunit comitetele de evaluare a pagubelor.

Secretarul de stat a spus că prioritatea în operaţiunile de evaluare a pagubelor o constituie casele distruse, pentru care trebuie demarate procedurile pentru reconstrucţie, la fel şi în cazul infrastructurii şi a obiectivelor socio-economice din zonele afectate.

Dobre a precizat şi că pentru evacuaţii din Rădăuţi-Prut a fost ridicată o tabără de construcţii modulare. În două ore vor ajunge primele 11 containere din zona Vrancea, urmând ca până marţi să se ajungă la aproximativ 40, a precizat secretarul de stat.

De asemenea, pentru gestionarea ajutoarelor pentru judeţele afectate este asigurată de un centru zonal MIRA constituit la Iaşi, unde pot fi trimise ajutoarele care nu sunt de primă necesitate, materiale de construcţie, electrocasnice, care vor distribuite apoi sinistraţilor.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Tăriceanu a mâncat fasole şi murături cu sinistraţii, la Rădăuţi Prut.
 Vizualizări articol: 530 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Tăriceanu a mâncat fasole şi murături cu sinistraţii, la Rădăuţi Prut0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Actualitate national

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei