Dezinteres

900 de tineri au pierdut șansa de a obține o locuință ANL luna viitoare

Dezinteres: 900 de tineri au pierdut șansa de a obține o locuință ANL luna viitoare
Dezinteres: 900 de tineri au pierdut șansa de a obține o locuință ANL luna viitoare

Doar o treime dintre tinerii care au solicitat Primăriei Suceava să le repartizeze un apartament ANL au rămas în cursa de obținere a unei astfel de locuințe luna viitoare. Dintre cele 1.200 de dosare cu cereri pentru obținerea unei astfel de locuințe, doar 300 au fost actualizate de titulari, în termenul stabilit de municipalitate, care a fost ultima zi a lunii ianuarie.
Actualizarea acestor dosare este necesară în contextul în care, în luna noiembrie 2007, criteriile de stabilire a punctajului în vederea obținerii unei locuințe ANL au fost modificate.
„Până în acest moment, din dosarele actualizate, cel mai mare punctaj obținut este de 60 de puncte, iar cele mai mici variază între 30 și 32 de puncte. Cele mai multe dosare au acumulat între 45 și 53 de puncte”, a declarat primarul de Suceava, Ion Lungu.
Acesta a subliniat că tinerii solicitanți care au împlinit deja 36 de ani sau vor împlini această vârstă până la data repartizării locuințelor nu vor mai putea beneficia de o locuință ANL. Municipalitatea estimează să facă o primă repartiție în luna martie a acestui an. Este vorba despre 72 de locuințe din ansamblul Privighetorii, din cartierul Burdujeni, o parte dintre acestea fiind la mansardă.
În acest an, a început construirea a 80 de apartamente ANL în zona Metro, Primăria Suceava având deja aprobarea pentru ridicarea a încă 80 de astfel de locuințe, în aceeași zonă, lucrări care vor începe, cel mai probabil tot în 2008. Cei care nu și-au actualizat dosarele până ieri pot să o facă de acum înainte pentru viitoarele apartamente din zona Metro.

Recomandări

Un individ care a înșelat o familie cu 4.000 de lire sterline, săltat de polițiști în timp ce se îmbarca în avionul de Londra

A doua lună de arest preventiv, parafată pentru medicul anestezist acuzat că se droga chiar în timpul operațiilor

15 ani de închisoare pentru un sucevean implicat într-un transport de cocaină și de canabis de 150.000 de euro

Pericol pe trotinete: doi copii au ajuns la spital, iar un bărbat beat criță s-a ales cu o amendă consistentă

Încă o speranță s-a făcut praf pentru primarul suspendat din Mitocu Dragomirnei, Radu Reziuc, care rămâne în arest la domiciliu