Adresabilitate crescută

85 de persoane mușcate de căpușe au ajuns săptămâna trecută la spital

Avalanșă de pacienți mușcați de căpușe la triajele unităților spitalicești din județ, unde numai săptămâna trecută au ajuns 85 de persoane.
O statistică a Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava, prezentată, ieri, de directorul executiv adjunct medical al instituției, dr. Cătălina Zorescu, arată că, în intervalul 14 – 20 mai, la Spitalul Suceava au ajuns 27 de persoane mușcate de căpușe, la Spitalul Rădăuți – 24, la Spitalul Vatra Dornei – 15, la Spitalul Gura Humorului – șapte, la Spitalul Fălticeni – șase, la Spitalul Câmpulung Moldovenesc – cinci, în timp ce la Spitalul Siret a ajuns o persoană.
Din cei 85 de pacienți, 40 sunt femei, iar restul bărbați. 43 de persoane sunt din mediul urban, iar 42 din mediul rural. Printre bolnavi se regăsesc de la copii de 4 ani până la adulți de 77 ani. Cele mai afectate categorii de vârstă au fost 0 – 20 ani, cu 15 cazuri, 41 – 60 ani, cu 25 cazuri, și 61 ani și peste, cu 24 cazuri.
Printre cei 85 de pacienți de săptămâna trecută se regăsesc un cetățean turc și două persoane din județele Iași și respectiv Botoșani.
Spitalele sucevene înregistrează o adresabilitate crescută a persoanelor mușcate de căpușe de la încălzirea vremii. În total, în ultima lună, 206 oameni au cerut ajutorul medicilor din spitalele sucevene după ce au fost mușcați de căpușe.

Recomandări

Pericol pe trotinete: doi copii au ajuns la spital, iar un bărbat beat criță s-a ales cu o amendă consistentă

Doi tineri de pe un scuter au ajuns la spital după ce mașina de poliție care îi urmărea a atins vehiculul pe două roți

Un șofer căruia i s-a făcut rău și un biciclist au ajuns la spital după un accident în care au fost implicate trei autoturisme