40 de copii și mame au fost internați anul trecut în cele două centre maternale din județ, cel din Gura Humorului și cel din municipiul Suceava, din cadrul Complexului de servicii pentru protecția în regim de urgență a cuplului mamă – copil – Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava. În majoritatea cazurilor este vorba de lipsa locuinței, lipsa condițiilor materiale și financiare necesare creșterii și educării copiilor, precum și lipsa de înțelegere din partea familiei, chiar cazuri de violență domestică. În anotimpul rece mai multe mame au solicitat ajutorul serviciilor centrelor maternale din cauza lipsei lemnelor necesare încălzirii locuințelor. Au fost și cazuri de mame sau gravide care, rămase pe drumuri, fără casă, fără venituri, de multe ori și fără sprijinul bărbaților cu care au copii, și-au găsit un adăpost în cele două centre maternale. În structura Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava funcționează și servicii care asigură prevenirea separării copilului de familia sa, un centru de zi pentru copilul cu dizabilități, de serviciile căruia au beneficiat anul trecut 53 de copii cu handicap din comunitate. Toate serviciile de care beneficiază copiii și mamele lor sau viitoarele mame în centrele maternale sucevene sunt gratuite. Tot anul trecut au fost evaluați/consiliați psihologic 22 de copii din comunitate cu probleme familiale/școlare sau de comportament, pentru evitarea internării într-un centru maternal.
O șansă pentru mamele singure de a nu-și părăsi copiii
Pe perioada rezidenței în cele două centre cuplurile mame-copii beneficiază de asistență socială și juridică. Atât mamele, cât și copiii sunt înscriși la medicul de familie, copiii de vârsta preșcolară și școlară sunt înscriși la grădiniță, respectiv școală. Toate asistatele, mămici sau viitoare mămici, din cele două centre maternale sunt consiliate psihologic. Pe timpul șederii în centrul maternal, mamele sunt implicate în diferite activități de socializare, de autogospodărire, iar în cazul mamelor minore, acestea sunt sprijinite și ajutate să aibă grijă de copil, să prepare hrana, să îmbăieze copilul. Se încearcă în acest fel crearea unui cadru necesar pentru menținerea și dezvoltarea relațiilor intrafamiliale. Cele două centre maternale din județ colaborează cu primăriile de domiciliu al asistatelor și caută împreună soluții pentru reintegrarea cuplurilor în comunitate sau în familia lărgită. Este o șansă pentru aceste femei să nu-și abandoneze copiii, să nu le creeze o suferință mai mare decât aceea de a-i aduce pe lume și a nu avea cu ce să-i crească. Sunt și cazuri în care femeile care cer sprijin într-un centru maternal sunt maltratate fizic, bătute, umilite de concubini sau renegate de cei care le-au dat viață, după ce află că «odrasla» lor este «cu burta la gură». Când au mai mare nevoie de ajutor, aceste tinere sunt aruncate în stradă. Tinerele mămici sunt sprijinite în centrele maternale în căutarea unui loc de muncă, iar în cazul minorelor în continuarea studiilor. O beneficiară a centrului maternal a fost o tânără care provine din sistemul de protecție a copilului. În urma unei relații de concubinaj, tânăra a rămas însărcinată. În ultimul trimestru de sarcină, tânăra a fost dată afară de concubin, iar aceasta a solicitat ajutorul centrului. Tânăra a fost ajutată de specialiștii centrului maternal să-și efectueze analizele necesare sarcinii și a fost consiliată psihologic. După nașterea copilului, mama a fost ajutată să-și îngrijească sugarul, iar copilașul a fost botezat. Pe perioada internării în centrul maternal, tânăra mamă a fost încurajată să se apropie de familia sa, să reia relațiile cu aceasta. La externarea din centru, mama și copilul au fost integrați în familia lărgită.
Colaborare între instituții în folosul copiilor vulnerabili
DGASPC Suceava a încheiat o convenție de colaborare cu Fundația ”Hope and Homes for Children România” (HHC) care are ca obiectiv prevenirea separării copilului de familia sa. În baza acestui parteneriat, Fundația HHC a alocat anul trecut 48.850 de lei pentru 37 de copii proveniți din familii aflate în situație de risc, în vederea prevenirii separării copilului de familia sa. 20.800 de lei au fost alocați reintegrării a 20 de copii din sistemul de protecție în familia naturală. Protecția Copilului a încheiat un protocol de colaborare cu Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Suceava și Direcția de Sănătate Publică Suceava având ca obiectiv derularea de acțiuni pe linia prevenirii abandonului nou-născutului, protecția copilului, în vederea asigurării identității tuturor nou-născuților, precum și a mamelor acestora și punerea în legalitate pe linie de stare civilă și de evidență a persoanelor a minorilor/persoanelor adulte asistate în unități de protecție socială. De asemenea, un protocol de colaborare a fost încheiat și cu Spitalul Județean de Urgență “Sf. Ioan cel Nou“ Suceava, Spitalul Municipal Fălticeni, Spitalul Municipal C-lung Moldovenesc, Spitalul Orășenesc Gura Humorului și Spitalul Municipal Vatra Dornei, având ca scop prevenirea și intervenția în cazurile de copii aflați în situație de risc, de părăsire sau părăsiți în unități sanitare. Purtătoarea de cuvânt a Protecției Copilului Suceava, Nicoleta Daneliuc, ne-a spus că asociații precum ISEA (Intervenție. Suport. Educație. Ajutor.) Rădăuți au ca scop desfășurarea de acțiuni comune cu Protecția Copilului Suceava în vederea combaterii sărăciei și a excluziunii sociale a familiilor cu copii cu dificultăți materiale, cu risc de abandon școlar și prevenirea separării copiilor de părinți.





