Dări locale

38% dintre rădăuțeni și-au plătit taxele și impozitele

Aurel Olărean: „Doresc să le mulțumesc rădăuțenilor care s-au achitat de această obligație”
Aurel Olărean: „Doresc să le mulțumesc rădăuțenilor care s-au achitat de această obligație”

Șeful Serviciului Impozite și Taxe din cadrul Primăriei municipiului Rădăuți, economistul Silviu Ursescu, a declarat că aproximativ 38% dintre contribuabilii rădăuțeni și-au achitat dările locale și s-a arătat mulțumit de nivelul de încasări la bugetul local, la finalizarea primului trimestru de la startul campaniei pentru colectarea dărilor locale din acest an.
„Raportat la buget, suntem cu circa patru procente peste valoarea de anul trecut, la această dată. Veniturile provin din taxe și impozite achitate de persoane fizice și juridice pentru clădirile și terenurile din proprietate, precum și pentru mijloacele de transport. Mai exact, la clădiri, pentru persoane fizice, acestea însumează 1,14 milioane de lei, la terenuri – persoane fizice, 388.000 de lei, iar la mijloace auto-persoane fizice, 590.000 de lei. Apoi, la clădiri-persoane juridice: 1,78 milioane de lei, terenuri – persoane juridice: 170.000 lei și la mijloace auto: 242.000 lei. Mai precis, veniturile de la persoanele fizice se ridică la circa 2.190.000 de lei, iar de la cele juridice, coincidență, aproximativ aceeași valoare”, a precizat economistul Silviu Ursescu, șeful Serviciului Impozite și Taxe.
Primarul Olărean: Doresc să le mulțumesc rădăuțenilor care s-au achitat de această obligație
Primarul municipiului Rădăuți, Aurel Olărean s-a arătat mulțumit de nivelul încasărilor și crede că și în perioada următoare, o bună parte dintre contribuabili vor trece pe la casieria primăriei pentru achitarea dărilor locale. „Doresc să le mulțumesc rădăuțenilor care s-au achitat de această obligație. Aș avea o mențiune, și anume că cea mai mare parte a contribuabililor a înțeles că bonificația de 10% se acordă până la 31 martie, ceea ce a făcut ca în acest an activitatea la ghișeele noastre să se desfășoare foarte civilizat, fără să existe aglomerație în cele trei luni cât au avut la dispoziție localnicii pentru plata integrală a taxelor și impozitelor”, a precizat șeful executivului local, primarul Olărean. În primăria rădăuțeană este deschis zilnic un ghișeu pentru plata acestor taxe, iar în perioadele mai aglomerate se mai pune la dispoziția contribuabililor încă un ghișeu. Programul de funcționare al acestor ghișee este zilnic de la orele 08.00 la 15.30.

Recomandări

Continuă să apară cazuri de suceveni care își dau seama că au fost înșelați cu polițele RCA. Țepele sunt de ordinul sutelor de mii de lei

Vrafuri de hârtii și avize juridice pentru a restitui sucevenilor sume între 1,90 și 10 lei

Restituirile pe care trebuie să le facă Primăria Suceava pentru garajele demolate, conform legislației, arată că instituția cheltuiește mult mai mult pe hârtie, dosare, timp de lucru și logistica ședințelor decât sumele derizorii pe care trebuie să le dea înapoi oamenilor

Activități cultural – catehetice și recreative pentru tinerii din Parohia Nașterea Maicii Domnului Vatra Dornei