Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Suceava a fost notificată de agenții economici cu privire la disponibilizări colective prin care 370 de oameni își vor pierde locul de muncă, disponibilizări care vor fi puse în practică până la finele acestui an. Vor intra în șomaj angajați de la firme de construcții, una de salubrizare și una cu profilul tăbăcire și finisare piele. O parte dintre acești oameni, cât mai mulți se speră, vor fi rechemați la muncă din primăvara anului viitor.
Anca Capverde, purtătorul de cuvânt al AJOFM Suceava, a declarat: “Aceste disponibilizări sezoniere s-au înregistrat în fiecare an în această perioadă, iar de regulă majoritatea firmelor au precizat că este vorba de o restrângere temporară a activității”.
Ea a subliniat că anul trecut, în aceeași perioadă, 556 de persoane au rămas fără loc de muncă în urma disponibilizărilor colective sezoniere. De asemenea, față de 2013 s-a constatat că agenții economici din domeniul comerțului nu au mai anunțat disponibilizări pentru perioada sezonului rece. Au rămas astfel majoritare disponibilizările în domeniul construcției, restrângerea activității acestor societăți în sezonul rece fiind perfect explicabilă. În privința salubrizării, firma Rosal a renunțat la o parte din oameni în condițiile în care a rămas în Suceava doar cu activitatea de colectare a deșeurilor menajere.
Disponibilizările colective sunt cele care presupun încetarea raportului de muncă cu minimum zece angajați, la societățile care au între 20 și 100 de salariați. De asemenea, la firmele cu 100-300 de angajați prin disponibilizare colectivă se înțelege renunțarea la 10% din personal, în timp ce la societățile mari, cu peste 300 de angajați, disponibilizarea colectivă înseamnă renunțarea la minimum 30 de oameni.
De precizat că cei 370 de suceveni care vor intra în șomaj luna aceasta sau în decembrie sunt doar din rândul disponibilizărilor colective, la societățile importante, care sunt obligate să raporteze din timp aceste mișcări de personal la AJOFM Suceava.





