Polițiștii au continuat acțiunile de control la centrele de dezmembrări auto, în colaborare cu Garda de Mediu Suceava, cu privire la modul în care sunt eliminate uleiurile uzate de la mașini. Ultimul control a fost luni la un centru de dezmembrări de la Șcheia, unde s-a constatat că societatea în cauză, reprezentată prin administrator, nu a luat măsurile legale de eliminare/valorificare a deșeurilor rezultate din activitatea de producție (dezmembrări auto), respectiv a 350 litri ulei uzat.
Aceste uleiuri uzate trebuie predate periodic la firmele de profil, în vederea incinerării, fapt care nu se prea întâmplă ori, dacă există contracte de acest gen, uleiurile sunt predate foarte rar.
Aceste cazuri intră sub incidența legii penale.
Și după controlul de acum două zile s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de „neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri”. Conform legii, a fost ridicată și cantitatea de 350 de litri de ulei uzat.
La nivelul poliției, acțiunile de acest gen sunt derulate de polițiștii specializați de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase.





