30 de profesori din Republica Moldova vizitează Bucovina la invitația deputatului Sanda-Maria Ardeleanu

Deputatul PNL Sanda-Maria Ardeleanu
Deputatul PNL Sanda-Maria Ardeleanu

Un grup de 30 de profesori ai Liceului „Ștefan cel Mare” din Chișinău va vizita Bucovina în perioada 22-23 noiembrie a.c., la invitația deputatului PNL Sanda-Maria Ardeleanu. Aceasta a declarat în cursul zilei de vineri că invitația a fost făcută în cadrul proiectului „Adoptă un liceu în Basarabia”, început în data de 1 septembrie 2014, ca urmarea a parteneriatului dezvoltat încă din anul 2012 cu Platforma Unionistă Acțiunea 2012. Sanda-Maria Ardelanu a precizat că profesorii din Chișinău vor vizita o parte din mănăstirile și bisericile reper pentru istoria Moldovei, printre care Putna, Voroneț, Sucevița, Bogdana și Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, precum și Centrul de ceramică neagră de la Marginea.Ardeleanu a spus că în cursul zilei de sâmbătă, conducerea Colegiului Național „Ștefan cel Mare” se va întâlni cu profesorii moldoveni în vederea stabilirii unui parteneriat de colaborare între cele două instituții de învățământ preuniversitar. Tot astăzi, profesorii vor avea și o întâlnire cu membrii Asociației Studenților Basarabeni la Universitatea „Ștefan cel Mare”.

Recomandări

72 de școli din România, Republica Moldova și Ucraina, cu peste 2.000 de elevi și profesori, au participat la ediția a XXIV-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar” de la Putna

Festivalul Internațional „Ciprian Porumbescu” – ediția a V-a. Șapte zile de muzică, emoție și excelență artistică la Suceava

Miercuri încep lecturile de carte cu invitați din Germania, la Zilele Germanisticii 2026, din cadrul USV