Arhiva lunii noiembrie 2011 (2167 articole)


Concert cameral instrumental al Filarmonicii din Iași, la Universitatea „Ștefan cel Mare”

Aproape 400 de muncitori în construcții își pierd posturile în sezonul rece

Vivienne Westwood a donat 1,6 milioane de dolari unei fundații ecologiste

Supermolecula în formă de tirbușon, noua armă fatală contra bacteriilor rezistente

Vasile Blaga devine al doilea om în stat după ce a fost prefect, ministru și senator

Patronul Politehnicii Timișoara, Marian Iancu, condamnat la zece ani de detenție în dosarul Rafo

CFR: Trenurile pentru naveta locală, anulate în 1 Decembrie, altele suplimentate până în 5 decembrie

CC se pronunță în favoarea amânării plății drepturilor salariale câștigate de bugetari pentru 2016

Traian Băsescu sesizează CC în legătură cu două legi din domeniile construcțiilor și cercetării

O fostă judecătoare cere în instanță Municipiului Fălticeni peste 350 euro pentru metrul pătrat de teren revendicat

Blaga: Sunt convins că vom recupera întârzierile legislative la Senat, îi mulțumesc lui Geoană