Vasile Blaga, noul președinte al Senatului



Vasile Blaga este noul președinte al Senatului
Vasile Blaga este noul președinte al Senatului

Vasile Blaga este noul președinte al Senatului, rezultatul oficial al votului fiind anunțat în plen, acesta indicând 69 de opțiuni în favoarea sa, față de 63 de voturi „pentru” întrunite de candidatul opoziției, Titus Corlățean.
Potrivit rezultatului oficial al votului pentru alegerea noului președinte al Senatului, 134 de senatori, din totalul de 137, și-au exprimat opțiunea.
Din cele 134 de voturi, au fost 132 valabil exprimate, două voturi fiind nule.
Vasile Blaga, candidatul PDL, susținut de partidele din coaliția de guvernare, a obținut 69 de voturi „pentru” și 63 „împotrivă”.
Pentru Titus Corlățean, candidatul PSD, susținut de partidele din opoziție, au fost exprimate 63 de voturi „pentru” și 69 „împotrivă”.
Blaga a întrunit votul majorității senatorilor prezenți, fiind declarat președinte al Senatului.
Blaga: Sunt convins că vom recupera întârzierile legislative la Senat, îi mulțumesc lui Geoană
Noul președinte al Senatului, Vasile Blaga, a mulțumit, ieri, în plen, pentru votul primit pentru funcție, menționând că este convins că această Cameră va recupera întârzierile existente și precizând că îi mulțumește fostului președinte Mircea Geoană pentru activitatea în fruntea instituției.
El a spus, în plen, că va face tot posibilul pentru ca Senatul să funcționeze potrivit Constituției, Regulamentului și Statului senatorilor.
„Împreună vom reuși să recuperăm din restanțele pe care le avem în procesul de legiferare. O să depun eforturile necesare pentru a normaliza relațiile dintre noi. Relațiile și discuțiile dintre grupurile parlamentare trebuie să ia o altă turnură. Am convingerea că Senatul este și va rămâne, și prin calitatea celor care o compun, Camera superioară a Parlamentului”, a spus democrat-liberalul în prima sa intervenție în plen în calitate de președinte al Senatului.
El a menționat că îi mulțumește lui Mircea Geoană pentru ce a făcut în fruntea Senatului, precizând că preferă să se uite doar la părțile pozitive din activitatea predecesorilor săi.
Corlățean: PSD atacă la CC decizia prin care Vasile Blaga preia șefia Senatului-
Senatorul PSD Titus Corlățean a declarat, ieri, că grupul său va ataca la Curtea Constituțională decizia prin care Vasile Blaga a fost numit în fruntea Senatului, menționând însă că îl felicită pe democrat-liberal pentru rezultatul obținut la vot în plen.
„Grupul va ataca la Curtea Constituțională această decizie care încalcă practic dreptul PSD de a desemna o persoană la conducerea Senatului”, a spus Corlățean, adăugând ulterior că juriștii partidului vor face, astăzi, demersurile necesare.
El a adăugat însă că îl felicită pe Vasile Blaga, dacă CC va respinge această cerere.
„Îl felicit și îi urez succes în interesul Senatului și pentru imaginea acestuia”, a spus Corlățean.
Întrebat dacă a meritat ca opoziția să se implice în această luptă, el a spus: „A meritat mai mult ca niciodată”.