Arhiva lunii aprilie 2010 (2022 articole)


De luna viitoare, culpa medicală va putea fi mai ușor dovedită

Peste două milioane de euro, costul exproprierilor unui nou tronson din șoseaua de centură

De ce nu este bine să „colindăm“ pe la mai multe biserici în timpul Sfintei Liturghii?

Placido Domingo, fericit că va reveni pe scena teatrului Scala, după operația de cancer la colon

Actorul Jason Priestley revine pe micile ecrane anul acesta, în serialul de comedie „Call Me Fitz”

O asociație a taximetriștilor cere Guvernului o nouă ordonanță în domeniul transporturilor rutiere

Șase persoane cercetate pentru trafic de droguri, la percheziții au fost găsite 2,5 kilograme hașiș

Soldații și gradații voluntari pot fi menținuți în activitate până la 50 de ani

Două persoane, suspectate că au comercializat produse contrafăcute pentru disfuncții sexuale

Deputații au decis reducerea perioadei de vânătoare pentru cioara de semănătură

Bursa pentru masteratul didactic, egală cu salariul net al unui profesor debutant

Sute de persoane au fost prezente la promovarea Bucovinei în Parlamentul European

Blaga: În trei săptămâni definitivăm normativele de personal pentru polițiile locale