Posturi câștigate prin concurs, refuzate de cadre didactice calificate Posturi câștigate prin concurs, refuzate de cadre didactice calificate 16 sept. • Actualitate Posturi câștigate prin concurs, refuzate de cadre didactice calificate 16 sept. • Actualitate Posturi câștigate prin concurs, refuzate de cadre didactice calificate
Proiectul de lege privind cumulul pensiilor cu salariile a fost adoptat, tacit, de Senat 16 sept. • Național Proiectul de lege privind cumulul pensiilor cu salariile a fost adoptat, tacit, de Senat Proiectul de lege care interzice, în cazul bugetarilor, cumulul pensiei cu salariul, în cazul în care pensia este mai mare decât salariul mediu brut pe economie, a trecut, miercuri, de… 16 sept. • Național Proiectul de lege privind cumulul pensiilor cu salariile a fost adoptat, tacit, de Senat
Apelurile către Telefonul Copilului 116111 s-au triplat, în perioada vacanței de vară 16 sept. • Național Apelurile către Telefonul Copilului 116111 s-au triplat, în perioada vacanței de vară Numărul copiilor care au sunat la Telefonul Copilului 116 111, gratuit în rețelele Romtelecom și Cosmote, s-a triplat, în perioada vacanței de vară, crescând considerabil și numărul de mail-uri trimise… 16 sept. • Național Apelurile către Telefonul Copilului 116111 s-au triplat, în perioada vacanței de vară
Diane Kruger duce o viață disciplinată 16 sept. • Monden Diane Kruger duce o viață disciplinată Actrița Diane Kruger a mărturisit că nu a fost niciodată tentată să ia droguri, informează site-ul starpulse.com. Actrița de origine germană a studiat mult timp baletul, visul ei fiind acela de a fi una dintre… 16 sept. • Monden Diane Kruger duce o viață disciplinată
Cadariu, nemulțumit de firma care dă consultanță pentru groapa ecologică de la Moara 16 sept. • Actualitate Cadariu, nemulțumit de firma care dă consultanță pentru groapa ecologică de la Moara Autoritățile județene sunt nemulțumite de serviciile oferite de firma de consultanță angajată de Ministerul Mediului pentru a întocmi documentația aferentă gropii ecologice de gunoi care urmează a se construi în… 16 sept. • Actualitate Cadariu, nemulțumit de firma care dă consultanță pentru groapa ecologică de la Moara
Între 80 și 150 de lei pe lună, gazda pentru elevi La Fălticeni, multe din camerele scoase la închiriat au rămas încă neocupate 16 sept. • Actualitate Între 80 și 150 de lei pe lună, gazda pentru elevi 16 sept. • Actualitate Între 80 și 150 de lei pe lună, gazda pentru elevi
Ce a tăiat chirurgul Ciomu 16 sept. • Colțul condeierului Ce a tăiat chirurgul Ciomu Să spună bogdaproste chirurgul Naum Ciomu (Dumnezeule, ce nume poate să aibă!) că a scăpat ieftin, cu un an de pușcărie, și ăla suspendat, la care se adaugă un fleac de juma’ de milion de euro, despăgubire pentru fapta sa.… 16 sept. • Colțul condeierului Ce a tăiat chirurgul Ciomu
Expoziția de carte „București – 550” Expoziția de carte București - 550 16 sept. • Cultură Expoziția de carte „București – 550” 16 sept. • Cultură Expoziția de carte „București – 550”
16 Septembrie 16 Septembrie 16 sept. • Presa veche 16 Septembrie 16 sept. • Presa veche 16 Septembrie
Petru Ghervan va sta pe banca României la amicalul cu Ungaria Petru Ghervan, antrenor principal de conjunctură al echipei naționale 16 sept. • Alte sporturi Petru Ghervan va sta pe banca României la amicalul cu Ungaria 16 sept. • Alte sporturi Petru Ghervan va sta pe banca României la amicalul cu Ungaria
Cenzurarea imposturii 16 sept. • Fotbal pe pâine Cenzurarea imposturii Nu mai departe de săptămâna trecută scriam despre șefi idioți. Vă reamintesc situația pe care mi-o imaginasem: Pe burtiera celor mai importante știri ale zilei, să fie afișată o săptămână întreagă un text: “știri libere de Gigi Becali – nici… 16 sept. • Fotbal pe pâine Cenzurarea imposturii
Modelul de om cultivat de televiziuni 16 sept. • Editorial Modelul de om cultivat de televiziuni Fiecare societate are modelele pe care le cultivă. Iar într-o societate cum e cea românească, un rol extrem de important (dacă nu cel mai important) în promovarea și cultivarea unor modele îl au televiziunile naționale.… 16 sept. • Editorial Modelul de om cultivat de televiziuni
Mașini blocate în noroiul din tranșeele orașului Mașina a intrat cu ambele roți din față într-un șanț săpat perpendicular în carosabil în apropierea Restaurantului Gloria 16 sept. • Actualitate Mașini blocate în noroiul din tranșeele orașului 16 sept. • Actualitate Mașini blocate în noroiul din tranșeele orașului
Art Ambiente Fălticeni, locul unde ajung bunuri de zeci de mii de euro furate 16 sept. • Actualitate Art Ambiente Fălticeni, locul unde ajung bunuri de zeci de mii de euro furate SC Art Ambiente SRL Fălticeni a devenit un soi de Triunghiul Bermudelor, cu mașini în valoare de zeci de mii de euro care apar și dispar miraculos. Ultimul eveniment de… 16 sept. • Actualitate Art Ambiente Fălticeni, locul unde ajung bunuri de zeci de mii de euro furate
Încă un racolator al cărăușilor de droguri a fost pus în libertate Bogdan Iovu este pe cale să fie eliberat 16 sept. • Actualitate Încă un racolator al cărăușilor de droguri a fost pus în libertate 16 sept. • Actualitate Încă un racolator al cărăușilor de droguri a fost pus în libertate
O nouă etapă în Cupa României 16 sept. • Alte sporturi O nouă etapă în Cupa României Astăzi, cu începere de la ora 13.00, vor avea loc meciurile din cadrul Fazei a II-a județene a Cupei României la fotbal. Cel mai interesant joc pare a fi cel dintre Standard Rădăuți și Zimbrul Siret, unde vor evolua două… 16 sept. • Alte sporturi O nouă etapă în Cupa României
Pălimaru, redebut cu trei goluri 16 sept. • Alte sporturi Pălimaru, redebut cu trei goluri Ieri după amiază, cu ocazia unui meci test, atacantul Clement Pălimaru a redebutat pentru Cetatea. În jocul disputat de elevii antrenorului Ioan Radu împotriva formației satelit a clubului, Pălimaru a marcat de trei ori. În final Cetatea a învins Cetatea… 16 sept. • Alte sporturi Pălimaru, redebut cu trei goluri
Cu Steaua-n frunte 16 sept. • Alte sporturi Cu Steaua-n frunte Steaua Dumbrăveni conduce surprinzător ierarhia juniorilor din Liga a IV-a. Steaua a rămas neînvinsă și după disputarea meciurilor din etapa a V-a, reușind să acumuleze 13 puncte, cu unul mai mult decât principala urmăritoare, CN Nicu Gane Fălticeni, grupare care… 16 sept. • Alte sporturi Cu Steaua-n frunte
Primarul cere patrule permanente, pentru ca romii din Mironu să nu ajungă la crime 16 sept. • Actualitate Primarul cere patrule permanente, pentru ca romii din Mironu să nu ajungă la crime Confruntările sângeroase dintre romii din satul Mironu, comuna Valea Moldovei, care pot duce oricând la pierderi de vieți omenești, nu pot fi stopate decât dacă în localitate ar patrula permanent… 16 sept. • Actualitate Primarul cere patrule permanente, pentru ca romii din Mironu să nu ajungă la crime
La 16 ani, a furat o mașină, a accidentat grav un pieton și a fugit 16 sept. • Actualitate La 16 ani, a furat o mașină, a accidentat grav un pieton și a fugit Un minor în vârstă de 16 ani este cercetat de poliție pentru un întreg lanț de infracțiuni, după ce a furat un autoturism Dacia, a comis cu acesta un accident… 16 sept. • Actualitate La 16 ani, a furat o mașină, a accidentat grav un pieton și a fugit
Agresorul polițistului din Păltinoasa, trimis în judecată 16 sept. • Actualitate Agresorul polițistului din Păltinoasa, trimis în judecată Individul care l-a atacat cu cuțitul pe șeful de post al comunei Păltinoasa, în timp ce încerca să scape de urmărirea acestuia după ce comisese un furt, a fost trimis în judecată, urmând a răspunde… 16 sept. • Actualitate Agresorul polițistului din Păltinoasa, trimis în judecată
Tânără omorâtă de remorca unui tir pe trecerea de pietoni 16 sept. • Actualitate Tânără omorâtă de remorca unui tir pe trecerea de pietoni O tânără în vârstă de 23 de ani a sfârșit tragic, omorâtă pe trecerea de pietoni, după ce a fost agățată de remorca unui tir. Tragedia s-a produs luni seară, în jurul orei 18.00, pe… 16 sept. • Actualitate Tânără omorâtă de remorca unui tir pe trecerea de pietoni
A rămas fără splină, după ce s-a băgat între doi bătăuși de la discotecă 16 sept. • Actualitate A rămas fără splină, după ce s-a băgat între doi bătăuși de la discotecă Un bărbat în vârstă de 36 de ani a fost vătămat corporal grav, rămânând fără splină, după ce s-a implicat în aplanarea unui conflict izbucnit între doi tineri, care s-au… 16 sept. • Actualitate A rămas fără splină, după ce s-a băgat între doi bătăuși de la discotecă
Accident grav după ce un șofer a adormit la volan 16 sept. • Actualitate Accident grav după ce un șofer a adormit la volan Un bărbat a fost rănit grav într-un accident rutier, produs din cauză că șoferul care conducea mașina în care se afla acesta a adormit la volan. Totul s-a întâmplat ieri dimineață, în jurul orei 3.00,… 16 sept. • Actualitate Accident grav după ce un șofer a adormit la volan
Flutur a cerut turnarea urgentă a unui nou covor asfaltic pe Mestecăniș Gheorghe Flutur a cerut firmei care a modernizat DN 17, pe porțiunea de pe Mestecăniș, să toarne urgent un nou covor asfalt 16 sept. • Actualitate Flutur a cerut turnarea urgentă a unui nou covor asfaltic pe Mestecăniș 16 sept. • Actualitate Flutur a cerut turnarea urgentă a unui nou covor asfaltic pe Mestecăniș
Hreațca, satul cu crâșma în școală Clădirea în care învață copiii din Hreațca are, la parter, un magazin mixt și un bar 16 sept. • Actualitate Hreațca, satul cu crâșma în școală 16 sept. • Actualitate Hreațca, satul cu crâșma în școală
Opt școli și grădinițe renovate, dar fără utilități 16 sept. • Actualitate Opt școli și grădinițe renovate, dar fără utilități La opt unități de învățământ din județ, școli și grădinițe, s-au finalizat investițiile și lucrările de renovare, însă nu au fost racordate încă utilitățile. Este vorba de Grădinița cu Program Normal (GPN) Marginea, GPN Milișăuți,… 16 sept. • Actualitate Opt școli și grădinițe renovate, dar fără utilități
Părinții, atenționați de IȘJ unde să-și dea copiii la grădinițe 16 sept. • Actualitate Părinții, atenționați de IȘJ unde să-și dea copiii la grădinițe Apariția pe piața suceveană a unui număr destul de mare de grădinițe particulare i-au făcut circumspecți pe șefii Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Suceava. Inspectorul școlar adjunct al IȘJ Suceava Vasile… 16 sept. • Actualitate Părinții, atenționați de IȘJ unde să-și dea copiii la grădinițe
O treime dintre angajații DGFP s-au aflat în grevă japoneză 16 sept. • Actualitate O treime dintre angajații DGFP s-au aflat în grevă japoneză Peste o sută de funcționari publici din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Suceava s-au aflat, ieri, în grevă japoneză. La grevă au participat doar angajații afiliați la Sindicatul Național al Funcționarilor Publici, structură care… 16 sept. • Actualitate O treime dintre angajații DGFP s-au aflat în grevă japoneză
Trei cartiere din Gura Humorului vor avea apă caldă de la noua centrală termică Daniel Cadariu a spus că pentru Gura Humorului s-a alocat suma de 2,3 milioane de lei, iar pentru Câmpulung Moldovenesc 800.000 de lei. 16 sept. • Actualitate Trei cartiere din Gura Humorului vor avea apă caldă de la noua centrală termică 16 sept. • Actualitate Trei cartiere din Gura Humorului vor avea apă caldă de la noua centrală termică
Banii pentru calamități de la Comisia Europeană ar putea să vină peste două săptămâni Petru Luhan: „Sunt sume pentru cinci județe, însă cele mai mari sume ar putea să ajungă în județele Suceava și Iași” 16 sept. • Actualitate Banii pentru calamități de la Comisia Europeană ar putea să vină peste două săptămâni 16 sept. • Actualitate Banii pentru calamități de la Comisia Europeană ar putea să vină peste două săptămâni
Administratori de asociație, avertizați să nu mai vină băuți la serviciu 16 sept. • Actualitate Administratori de asociație, avertizați să nu mai vină băuți la serviciu O parte dintre administratorii de asociație din municipiul Suceava au primit avertismente scrise, de la Primăria Suceava, prin care li se reproșează o serie de atitudini și comportamente nepotrivite cu… 16 sept. • Actualitate Administratori de asociație, avertizați să nu mai vină băuți la serviciu
Administrator de asociație, numit “pe ochi frumoși” 16 sept. • Actualitate Administrator de asociație, numit “pe ochi frumoși” Locurile de conducere din cadrul asociațiilor de proprietari din Suceava sunt în continuare „vânate”, cea mai recentă dovadă fiind luptele interne duse pentru ocuparea postului de administrator la asociația 18, de la intersecția Mărășești. Acolo,… 16 sept. • Actualitate Administrator de asociație, numit “pe ochi frumoși”
Încă o lună fără apă caldă, pentru suceveni Ion Lungu: „Oamenii s-au săturat să mai aștepte” 16 sept. • Actualitate Încă o lună fără apă caldă, pentru suceveni 16 sept. • Actualitate Încă o lună fără apă caldă, pentru suceveni
Lucrările ISPA, încetinite din cauza plăților întârziate Comandamentul de gestionare a lucrărilor care se execută în municipiul Suceava, prezidat de primarul Ion Lungu 16 sept. • Actualitate Lucrările ISPA, încetinite din cauza plăților întârziate 16 sept. • Actualitate Lucrările ISPA, încetinite din cauza plăților întârziate
Calea Unirii se închide și pe al doilea tronson Circulația rutieră va fi sugrumată pe o porțiune mai mare 16 sept. • Actualitate Calea Unirii se închide și pe al doilea tronson 16 sept. • Actualitate Calea Unirii se închide și pe al doilea tronson
BMW prezintă noul X6 Active Hybrid, cel mai rapid hibrid din lume BMW X6 ActiveHybrid 16 sept. • Auto BMW prezintă noul X6 Active Hybrid, cel mai rapid hibrid din lume 16 sept. • Auto BMW prezintă noul X6 Active Hybrid, cel mai rapid hibrid din lume
Peugeot RC Z a debutat în premieră mondială Peugeot RC Z Coupe 16 sept. • Auto Peugeot RC Z a debutat în premieră mondială 16 sept. • Auto Peugeot RC Z a debutat în premieră mondială
Kia Sorento a ajuns la a doua generație Kia Sorento 16 sept. • Auto Kia Sorento a ajuns la a doua generație 16 sept. • Auto Kia Sorento a ajuns la a doua generație
Aston Martin introduce noul sedan de lux Rapide Aston Martin Rapide 16 sept. • Auto Aston Martin introduce noul sedan de lux Rapide 16 sept. • Auto Aston Martin introduce noul sedan de lux Rapide
Opel a lansat oficial noua generație Astra Opel Astra 16 sept. • Auto Opel a lansat oficial noua generație Astra 16 sept. • Auto Opel a lansat oficial noua generație Astra
„Capela Sixtină” a bisericilor de lemn Biserica din Dumbrava Sibiului este supranumită „Capela Sixtină” a bisericilor din lemn. Foto: Ovidiu SOPA 16 sept. • Religie „Capela Sixtină” a bisericilor de lemn 16 sept. • Religie „Capela Sixtină” a bisericilor de lemn
A murit Patrick Swayze 16 sept. • Monden A murit Patrick Swayze Actorul american Patrick Swayze, devenit celebru cu rolul instructorului de dans din filmul „Dirty Dancing”, a murit luni, după o lungă luptă cu un cancer la pancreas, la vârsta de 57 de ani, informează Reuters. Swayze, actor și dansator, care… 16 sept. • Monden A murit Patrick Swayze
Michael Jackson a scris un roman despre un star rock 16 sept. • Monden Michael Jackson a scris un roman despre un star rock Editorii din New York sunt implicați în licitații și negocieri care au ca miză drepturile de publicare a unui roman secret pe care Michael Jackson l-ar fi scris, notează femalefirst.co.uk. Nu se știe însă când… 16 sept. • Monden Michael Jackson a scris un roman despre un star rock
Keanu Reeves, protagonistul unui serial online de comedie 16 sept. • Monden Keanu Reeves, protagonistul unui serial online de comedie Keanu Reeves va fi protagonistul unui nou serial online de comedie intitulat „Sparhusen”, interpretând rolul unui producător de muzică pop pentru o trupă care încearcă să se afirme, informează Reuters. După ce a exploatat teritoriul… 16 sept. • Monden Keanu Reeves, protagonistul unui serial online de comedie
Chris Noth, Mr. Big din „Totul despre sex”, s-a logodit 16 sept. • Monden Chris Noth, Mr. Big din „Totul despre sex”, s-a logodit Actorul Chris Noth, care interpretează personajul Mr. Big din serialul și filmul „Totul despre sex”, s-a logodit cu iubita lui, actrița canadiană Tara Lynn Wilson, cu care are o relație… 16 sept. • Monden Chris Noth, Mr. Big din „Totul despre sex”, s-a logodit
Google a lansat „Fast Flip”, serviciu de lectură a edițiilor online a ziarelor 16 sept. • Fapt divers Google a lansat „Fast Flip”, serviciu de lectură a edițiilor online a ziarelor Compania Google a lansat, luni, o nouă aplicație numită „Fast Flip”, care permite lectura rapidă a materialelor publicate de BBC, New York Times sau Washington Post, între alte publicații, informează… 16 sept. • Fapt divers Google a lansat „Fast Flip”, serviciu de lectură a edițiilor online a ziarelor
Bărbații mint de două ori mai mult decât femeile 16 sept. • Fapt divers Bărbații mint de două ori mai mult decât femeile Bărbații mint de două ori mai mult decât femeile, potrivit unui sondaj recent, realizat de compania 21th Century Fox, ale cărui rezultate și concluzii au apărut în ediția electronică a publicației britanice Daily Express. Potrivit… 16 sept. • Fapt divers Bărbații mint de două ori mai mult decât femeile