Arhiva zilei de 5 decembrie 2008 (77 articole)


Geoană: Președintele ar dori să se întâlnească luni cu liderii partidelor care pot face majoritate

Dacia reia luni producția, pentru trei zile, apoi oprește activitatea până în ianuarie – surse

Boc: Președintele a cerut ca în discuțiile partidelor să nu apară subiectul alegerilor prezidențiale

CE spune că nu a fost informată despre decizia privind majorarea taxei auto la mașinile rulate

Geoană: Vom veghea ca în Guvern să nu avem miniștri corigenți la votul uninominal

Termenul de acordare a contravalorii în lei a trusoului, prelungit până la sfârșitul anului 2009

Tăriceanu: I-am înmânat președintelui programul nostru, nu poate fi aplicat decât de premier PNL

Tăriceanu: Justiția nu trebuie să se mai facă la televizor, prin linșaj public

Țăranii trebuie să se înregistreze la autoritatea sanitară pentru a vinde carne și lapte în piețe