20 de sancțiuni contravenționale aplicate de polițiști în cadrul unei acțiuni pentru prevenirea accidentelor cu implicarea pietonilor

Comisarul Ionuț Epureanu, purtător de cuvânt al IPJ Suceava
Comisarul Ionuț Epureanu, purtător de cuvânt al IPJ Suceava

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier al Poliției municipiului Suceava au organizat și desfășurat miercuri o acțiune pe linia disciplinării pietonilor și a conducătorilor auto care nu acordă prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea drumului public prin loc corespunzător, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.În cadrul acțiunii au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 3.625 lei.De asemenea, au fost reținute 5 permise de conducere șoferilor care nu au acordat prioritate de trecere pentru pietoni. Purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, comisarul Ionuț Epureanu, precizează: „Le reamintim cetățenilor că se impune respectarea unor reguli elementare de autoprotecție, menite să prevină evenimente rutiere nefericite, având în vedere faptul că traversarea neregulamentară și neacordarea priorității de trecere pentru pietoni sunt printre principalele cauze ale accidentelor rutiere cu consecințe deosebit de grave. Minorii trebuie să traverseze străzile sau drumurile pe marcajul pietonal prin dreptul indicatoarelor TRECERE PENTRU PIETONI, iar acolo unde sunt instalate semafoare, numai la culoarea verde a acestora. Înainte de a traversa prin aceste locuri, este necesară asigurarea atentă din ambele sensuri.Pietonii trebuie să circule numai pe trotuare sau pe potecile laterale amenajate. Acolo unde acestea nu exisă, trebuie să se deplaseze numai pe partea stângă a drumurilor publice, cât mai aproape de margine. Traversarea drumurilor publice se face numai prin locuri special amenajate și semnalizate prin indicatoare sau marcaje și pe culoarea verde a semaforului, după o temeinică asigurare. În cazul bicicliștilor, nesemnalizarea și neasigurarea înainte de efectuarea schimbării direcției de mers, în special spre stânga și la plecarea de pe loc, sunt abateri care constituie cauze principale ale evenimentelor rutiere care apar din culpa lor.Pe lângă respectarea cu strictețe a normelor rutiere, în relațiile care intervin în traficul rutier este necesar să existe și politețe – mod de comportare care se caracterizează prin bună cuviință, respect, amabilitate în relațiile cu ceilalți participanți la trafic. Așadar, pe lângă atenție, îndemânare, corectitudine, traficul rutier presupune și o atitudine binevoitoare și respect față de partenerul de drum”.

Recomandări

Poliția a încheiat acțiunea ”Bukovina Gate – Poarta de Nord” cu o razie cu mari desfășurări de forțe, sâmbătă noapte

Un șofer de 84 de ani este autorul accidentului în care două tinere au fost lovite pe o trecere de pietoni din Suceava

Tinere spulberate de un autoturism pe o trecere de pietoni de pe bulevardul George Enescu din Suceava
Tinere spulberate de un autoturism pe o trecere de pietoni de pe bulevardul George Enescu din Suceava

„Strada nu e loc de joacă” – Lecții de siguranță rutieră în cadrul programului „Școala altfel”, la Liceul „Iorgu Vârnav Liteanu” Liteni