19 elevi din Franța, cazați la un hotel din Suceava, au ajuns la spital cu toxiinfecție alimentară

19 elevi din Franța au ajuns la spital cu toxiinfecție alimentară
19 elevi din Franța au ajuns la spital cu toxiinfecție alimentară

Un grup de 19 elevi și un adult din Franța, cazați la un hotel din municipiul Suceava, au ajuns, miercuri noapte, la Spitalul Clinic de Urgență din Suceava cu simptome de toxiinfecție alimentară. Purtătorul de cuvânt al unității medicale, dr. Bogdan Bondaru, a declarat că tinerii au venit la spital puțin după miezul nopții. Trei dintre copii și un adult au rămas internați, dar la acest moment starea lor generală este bună, stabili hemodinamic.
Vineri ei ar trebui să părăsească Suceava, dar medicii vor decide în cursul zilei de joi dacă pot fi externați. Ancheta declanșată de DSP va stabili circumstanțele în care s-au îmbolnăvit copiii, dacă au mâncat doar la restaurantul hotelului sau și în altă parte.

Recomandări

Directorul DSV Suceava face apel la responsabilitatea celor care lucrează în bucătării și a șefilor acestora

Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava
Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava

A crescut numărul de cazuri de cancer pulmonar și scade vârsta de îmbolnăvire, avertizează șefa secției Oncologie de la spitalul din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu
Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Peste 1.000 de pacienți au ajuns la Urgențe, în Suceava, în doar patru zile, din cauza virozelor, accidentelor, dar și a exceselor alimentare

Peste 1.000 de pacienți au ajuns la Urgențe, în Suceava, în doar patru zile, din cauza virozelor, accidentelor, dar și a exceselor alimentare

Amenzi de 60.000 de lei și activitate suspendată la barul unde s-a servit alcool minorilor, iar o elevă a ajuns la spital