Acțiune poliție

15 migranți care nu aveau voie să părăsească Rădăuții, găsiți în trenul Iași-Timișoara

Migranții au fost găsiți de polițiștii de la Serviciul Județean Transporturi Suceava
Migranții au fost găsiți de polițiștii de la Serviciul Județean Transporturi Suceava

15 migranți aflați în custodia Centrului Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil Rădăuți au fost găsiți de polițiștii de la Serviciul Județean Transporturi Suceava, duminică, urcați în trenul Iași – Timișoara Nord, având bilete de la Suceava la Cluj-Napoca. S-a întâmplat duminică după-amiază, la trenul IR 1763 care pleacă din Suceava în jurul orei 17.30.
Grupul numeros nu avea cum să nu atragă atenția, mai ales că polițiștii erau și angrenați într-o acțiune de control prin trenuri, cu mai multe echipaje.
Cei 15 erau din India, Bangladesh și Nepal și, conform regulamentului centrului, au dreptul de a ieși pe timp de zi doar pe raza municipiului Rădăuți. Se bănuiește că grupul avea intenția de a pleca mai departe din Cluj spre o ieșire din țară.
Cei 15 au fost coborâți în Gara Suceava și după îndeplinirea unor proceduri legale polițiștii de la Serviciul Județean Transporturi i-au urcat în trenul Suceava – Putna, cu destinația Rădăuți, de unde au fost preluați de personalul centrului.

Recomandări

Cele mai multe accidente cu mașini lovite de tren, pe zona Rădăuți, în ciuda vitezei reduse și a trenurilor puține

Mii de oameni din Sri Lanka sau Nepal, dar și din Italia sau Olanda au cerut rezidență anul trecut în județul Suceava