La începutul acestui an

144 de profesori suceveni au fost numiți experți în management educațional

La începutul acestei luni s-a finalizat o nouă etapă de selecție a cadrelor didactice pentru constituirea Corpului național de experți în management educațional, aceasta fiind prima sesiune de selecție din 2017. Dascălii suceveni au depus 190 de candidaturi, doar 144 încheind cu calificativul „promovat” concursul organizat de Ministerul Educației.
Corpul național de experți în management educațional este pepiniera pentru viitorii conducători ai unităților de învățământ din preuniversitar. Dascălii care vor să preia funcții de conducere în învățământ trebuie, în mod obligatoriu, să facă parte din Corpul Național de Experți în Managementul Educațional.
În prezent, Suceava figurează cu un număr de aproximativ o mie de cadre didactice înscrise în această structură.
La concurs poate participa orice cadru didactic care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: face dovada acumulării a 60 de credite transferabile, este titular în învățământ și are cel puțin gradul didactic II sau titlul științific de doctor, a obținut calificativul “foarte bine” în ultimii 4 ani și nu a fost sancționat disciplinar în anul școlar curent, nu a fost lipsit de dreptul de a ocupa o funcție de conducere sau de îndrumare și control în învățământ prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală, nu a fost exclus din Registrul național al experților în management educațional.

Recomandări

„Matematica în viața reală. Soluții pentru învățarea cu sens” – cercul pedagogic al profesorilor de matematică la Liceul „Iorgu Vârnav Liteanu” Liteni

„Săptămâna fructelor și a legumelor donate” la Liteni – O nouă activitate SNAC în sprijinul vârstnicilor din comunitate

„Profesorul diriginte – promotor al educației responsabile în comunitate”, bilanț, proiecte și idei, la Rădăuți

DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR DIN COMUNA BRODINA

Protest sindical împotriva intenției Guvernului de a reduce cheltuielile de personal în învățământ