Preocupare

Zonele de acces către Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou, modernizate înainte de hramul Sucevei

Calea de acces către Mănăstirea „Sf. Ioan cel Nou” a fost modernizată
Calea de acces către Mănăstirea „Sf. Ioan cel Nou” a fost modernizată

Cu câteva săptămâni înainte de hramul Sucevei, căile de acces către Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou, care găzduiește moaștele patronului spiritual al Sucevei, au fost refăcute, dar și modernizate, schimbări fiind făcute și la trotuarele și spațiile verzi din acea zonă, unde mii de oameni vin în pelerinaj din toată țara, an de an.
„S-au finalizat lucrările de modernizare a străzii Ion Vodă Viteazul, am dat dispoziție să fie făcute marcajele și montate semne rutiere cu parcare interzisă acolo unde am lărgit strada. Nici bine nu s-a lărgit strada că deja lateralele sunt ocupate de mașini. Am solicitat Poliției Locale să dea amendă celor care nu respectă marcajele. Strada va avea sens unic de la mănăstire până spre bulevardul Ana Ipătescu, iar de la mănăstire până la strada Mitropoliei va funcționa cu două sensuri, de asta fiind lărgită banda de circulație, pentru a avea un sens de intrare și unul de ieșire”, a explicat primarul Sucevei, Ion Lungu.
Pe lângă lucrările de lărgire a străzii, pe o porțiune unde a fost posibil acest lucru, urmate de turnarea unui covor asfaltic, o atenție specială s-a dat și trotuarelor, pe care vor circula curând mii de turiști, dar și suceveni care vor veni să se roage la sfânt, ori să participe la procesiunea de scoatere a acestuia pe străzile orașului.
„Într-o primă etapă, înaintea sărbătorilor pascale, au fost executate lucrări de amenajare a micului parc la intrarea în mănăstire, unde s-au creat alei, s-au montat bănci și coșuri de gunoi și s-a refăcut trotuarul de lângă gardul mănăstirii. În cea de-a doua etapă a fost lărgită str. Ioan Vodă Viteazul pentru a fluidiza accesul la acest important locaș de cult. De asemenea, s-a turnat un nou covor asfaltic de la intersecția cu str. Mitropoliei până la intersecția cu bulevardul Ana Ipătescu și au fost refăcute cu această ocazie trotuarele din zonă și intrările în scările de bloc. Având în vedere numărul mare de pelerini care vizitează anual Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou din Suceava, s-a considerat o prioritate finalizarea lucrărilor de amenajare a străzii Ioan Vodă Viteazul înainte de hramul mănăstirii”, a adăugat viceprimarul Lucian Harșovschi, responsabil de executarea lucrărilor, pe care le-a verificat adeseori, în teren.

Recomandări

Sute de clerici și credincioși așteptați sâmbătă, 4 aprilie, la procesiunea de Florii, pe străzile Sucevei

Primăria Suceava a început lucrările de amenajare a 42 de locuri de parcare în zona restaurantului Național

Primăria Suceava a început lucrările pentru amenajarea a 42 de locuri de parcare în zona restaurantului Național
Primăria Suceava a început lucrările pentru amenajarea a 42 de locuri de parcare în zona restaurantului Național

Aproape 1.400 de metri pătrați de pe străzile Narciselor și Nicolae Bălcescu din Suceava se transformă din spații verzi în trotuare și parcări