Una din principalele artere de circulație ale cartierului Burdujeni, Calea Burdujeni, va fi închisă parțial circulației rutiere, în fiecare duminică. Măsura a fost luată de conducerea Primăriei Suceava pentru a le oferi locuitorilor acestui cartier un spațiu în care să se poată plimba liniștiți, să meargă cu bicicleta, cu rolele ori să plimbe copiii cu cărucioarele, într-o zonă cu verdeață, dar și cu diverse facilități specifice unei zone de agrement.
„Începând cu 26 aprilie, în fiecare duminică, închidem strada în zona Parcului Copilului, de la ora 00.00 până la ora 24.00. Traficul rutier nu va mai fi permis pe porțiunea de stradă cuprinsă între sensul giratoriu și intersecția cu strada Gheorghe Doja, dar pietonal va fi doar pe porțiunea dintre sensul giratoriu și intersecția cu strada Călimani”, a explicat viceprimarul Lucian Harșovschi, care a mai avut această inițiativă și în mandatul anterior.
Parcul Copilului a fost inaugurat în 2012, chiar de Ziua Copilului (1 iunie), realizarea acestuia fiind posibilă datorită sprijinului venit din partea deputatului Ioan Balan, care a convins Ministerul Educației de importanța înființării acestui parc într-o zonă dominată de betoane, pentru realizarea acestuia fiind necesară preluarea unui spațiu care deservea Colegiul Tehnic „Al. Ioan Cuza”.
Echipamente pentru sport în aer liber
Pe lângă lucrările recente de întreținere și reparații efectuate în Parcul Copilului, una dintre cele mai căutate zone de relaxare de către locuitorii din cartier, mai ales de sărbători și la final de săptămână, curând își vor face apariția acolo și echipamente de fitness pentru cei care doresc să practice sport în aer liber.
„Toate becurile din parc au fost schimbate, gardurile care au fost furate vor fi înlocuite în totalitate, toaletele de acolo sunt funcționale, bine întreținute, iar în cel mai scurt timp, după ce finalizăm procedurile de achiziții vom instala în Parcul Copilului aparatură de sport în aer liber”, a precizat viceprimarul Lucian Harșovschi.
Cartierul Burdujeni, construit în timpul comunismului ca un cartier muncitoresc, pentru angajații marilor societăți din zona industrială, nu a fost prevăzut cu nici un parc sau o zonă de relaxare, Parcul Copilului fiind singura realizare în acest sens.
„Am dorit să facem pentru locuitorii cartierului Burdujeni o zonă de agrement în care oamenii de toate vârstele să se poată relaxa, să se simtă bine și să practice sportul în aer liber. Singura rugăminte este să se respecte ordinea și curățenia, pentru a se bucura cu toții de facilitățile puse la dispoziție”, se declarat Harșovschi.
Traseul autobuzelor TPL, modificat temporar în fiecare duminică
Transformarea în pietonal a unei porțiuni din Calea Burdujeni, în fiecare duminică, va afecta și traseul autobuzelor de transport în comun care circulă pe linia 2. Astfel, în loc să mai facă stânga, venind de la Orizont, acestea vor merge către fostul Cinema Burdujeni, de unde vor merge pe strada Gheorghe Doja, către Gara Burdujeni.
La fel, când vin de la Gară, autobuzele de pe linia 2 vor ajunge până în stația Cinema, de unde vor coborî pe Calea Unirii, către stația Orizont.
Eforturi
Zonă de agrement pentru locuitorii cartierului Burdujeni





